scrisoare deschisă către generaţia mea
aşa
gândea fiecare pe-atunci
lupi tineri vânam mai mult în haită
pe la colţurile gurii cu urechile ciulite
în nopţile albe fără frontiere
prin oraşe somnambulice aşteptam cutremuraţi zorile
departe
în provincia memoriei
trecea G L O R I A pe bulevardul victoriei mas-
turbându-şi fesele (două felinare de aur potcovite
în noaptea adâncă de ceară)
nOi
o priveam cu ciudă
libidinos din spate (faţa
o avea mai mereu în reparaţie capitală)
trecută în revistele de gală eczema unei cicatrice vulgare pe
ochii minţii noastre-nfierbântate
N U
pentru vOi
ziceau bătrânii lupi copţi în chesoanele marilor naufragii
a a Ă Ă e e I
I o o
U U
e această splendidă arătare b e l i
ţ i l o r şi
îşi înfigeau lacomi ochii lor putrezi adânc între
ţâţele ei mari grele rotunde
uuuRaaa
trecea G L O R I A pe b u l e v a r d u l v i c t o r i e i
mireasa morţii în sărbătoare
nurlie zăludă şi cheală
cu surle şi tobe
mirosind a lingoare
a lăptucă tânără şi-a busuioc deocheat Ne
venea rău ameţeala
d o a m n e Ne
venea să ne-aruncăm cu T O Ţ I I (k a m i k a z e) la
picioarele ei rotitoare crescute direct din cerul înalt
aveam frisoane în fiecare anotimp Ne
zvârcoleam spasmodic cu fiecare generaţie
umpleam sufletul noduros cu năduf
ca pe un hârdău lepros
AH
(ne ziceam)
mândri şi liberi în bantustanele fericirii va
veni EA z i u a a c e e a
în care o să-L întoarcem pe dos
cu J O S U L în S U
S (să urle
steaua lui umedă lucitoare) şi-o să-L bem
pîn la O S
dar ziua a c e e A
venea prea târziu obosită stoarsă
cră-că-na-tă
ca o mârţoagă leşinată
puturoasă
muncită şi grea
nOi
rămâneam pironiţi mai departe în
poarta norocului cu ochii holbaţi pe U L I Ţ Ă
trecea G L O R I A pe bulevardul oricărei victorii
muncindu-şi în scârbă
fesele
iepele
două felinare de ceară în noaptea adâncă
h a u u u
H a u – H a u u u vuia pădurea
tânără
turme de glasuri trăgând după ea
ecouri lichide răstălmăcind alese geometrii!
(din vol. în pregătrire, requiem
pentru învingătorii anonimi)
Arcan
RăspundețiȘtergereMoto – Am visat un urs care mă mângâia, apoi m-a mâncat
Gigantică noapte, umbre ușoare,
sufletul celor ce vor să coboare,
aripi ca razele, pletele zeilor,
lama cuțitului, plânsetul mieilor,
albe narcise ca un balsam
pus pe o frunte de hipopotam.
Râul suspină, pinii se-nclină,
Pasărea cântă sus, ocarină,
Saltă și mânjii, fluturi subțiri,
Numai iubita nu-i nicăiri.
Ea e în toate, buze și sâni
Cresc peste lanțul munților spâni.
Naltă e talia, pasul ușure,
Simți cum te pierzi, te urmează o pădure,
Înveselindu-te, calcă pe jar
Să te-nfrățești c-un bestiar,
Astfel te mângâi, prea e uman
Timpul, tu nu poți să-l prinzi în arcan.
BORIS MARIAN