duminică, 4 decembrie 2016

Moş Niculae nu mai vine















pe valea vezii
la deal
dincolo de piteşti
pentru nişte copii de ţărani
doar în decembrie ningea cu adevărat

acolo
printre dealuri păduri şi vâlcele
iarna e frumoasă şi ţine cât o copilărie
iar amintirile când încep nu se termină niciodată

şase perechi
înşirate la uşă
după înălţime şi potriveală
date cu cremă adânc lustruite cu seu şi cu ceară
strălucind de curăţenie aşteptau cuminţi toată noaptea aceea zorile

adormeam târziu
închipuindu-mi lumea
plină de jucării bomboane şi portocale
dar toată noaptea visam că Moş Niculae nu mai vine

dimineaţa
mă trezeam obosit
cu ochii umezi mari cât cepele alergam şovăielnic spre acolo
deschideam încet uşa priveam în golul
din care aievea doritul creştea uimit pe margine

sub icoana de lemn a Maicii Domnului
candela aprinsă busuioc şi crenguţa verde de brad
vedeam
doar ghetuţele mele

moşul
umpluse cuibul auriu cu un ou mare rotat
din care zburau rând pe rând toate gândurile negre
gata să nască în libertate o singură dată pe an

când
undeva
într-un sat dincolo de piteşti
un copil fericit
mânca
pe saturate
o portocală uriaşă!