marți, 23 mai 2017

puţu’ lu’ ion






pe vale
pe sub coastă
sub pădure
numai puţu’ lu’ ion pupăză avea cruce
era plin ochi vara şi iarna
cu izvor adânc puternic şi rece
dar nimeni din sat nu mai bea apă
iar noi am înţeles

stelele
nu coboară niciodată singure în fântâni
flăcări albastre jucând în adâncuri
dar ion al lu’ pupăză a coborât
acolo jos în fântână
să bea apă

era vara
senin
cald zăpuşeală
nămiezau vitele sub arini
după masă
cum stăteau tolaniți pe pământ
dintr-o dată lu’ ion şi lu’ mărin li s-a făcut sete

puţu’ nu avea cumpănă
şi nici oală
apa bună dulce rece aproape de stele
aşa că marin l-a ţinut o vreme stîns de picioare

stelele
nu coboară niciodată singure în fântâni
dar ion al lu’ pupăză
a coborât
acolo
jos
să le vadă
să le pipăie să le sărute
cu sete

într-o oală de lut
mică neagră rotundă
cu flori albe
toată noaptea
a ars lângă ghizduri o lumânare!