duminică, 31 martie 2019

Geo Vasile




1.             Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?


În viața mea destinul și opțiunea au un rol minor fașă de hazard. Datorez hazardului aproape tot, începând cu părinții și terminând cu locul de veci, cu faptul că sunt un italienist, din păcate sau din fericire, singurul care deși nu s-a stabilit în Italia, publică la Edituri italiene, unde sunt mult mai apreciat decât in nostra patria

2    Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor.
     Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva
     despre primele încercări literare.


Debutul literar s-a produs în anii studenției, anii 60-70, odată cu primele scrisori de dragoste adresate  felonei Ileana Cosânzeana, continuând cu caietele-jurnal din exilul în Bărăgan unde fusesesem trimis de Partidul – stat să predau tot felul de materii, din anii petrecuți în biroul Bibliotecii Centrale de Stat în care consemnam diverse ipostaze erotice oferite subsemnatului de Himera Globulară după care am alergat până la Revoluția din Decembrie 1989. Îmi pare rău că le-am aruncat, rupt, rătăcit cțnd m-am căsătorit,,,știți, cănd suntem tineri, suntem geniali…

2.             Care a fost drumul până la prima carte ?
Luptându-mă cu cenzura securită, abia am putut publica niște traduceri din poezia lui Mimmo Morina, dar și o anthologie italiană Eminescu, prima în România, după cea a lui Ramiro Ortiz,  prefațată de profesoara mea Zoe Dumitrescu Bușulenga, viitoarea monahie de la Agapia sau Văratec…
3.             Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
Profesorii mei, unici, de la catedra de italiană, îm frunte cu Alexandru Balaci….viața mi-a fost influențată de stradă, de anturajul barurilor frecventate, dar cu precădere de personalitatea covâerșitoare a prof Cornel Mihai Ionescu…N-am frecventat cenaclurile, în general nu mi-a plăcut să mă înregimentez…decăt în armată, cazarma de la Bacău…
4.             Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
Cetățeanul nu dă doi bani pe scriitor, îl consideră cel puțin suspect sua un mutant vicios, pentru politicienii de azi noi totți suntem niște cifre..nu oameni…ca și Camus eu sunt de stânga...de partea celor umuliți și obidiți….



5.             Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

Temele sunt eterne, delirul e același dacă e generat de Virgil Mazilescu, Gellu Naum sau Tavi Soviany, cel mai de seamă scriitor al timpului nostru…



6.             Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
                    Pe mai multe fronturi : traducere din română în italiană(poezie, prozăă), poezie
                    originală pe care mi-o traduc în dulcele idiom…cronică de carte străină….

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.


Și dacă viitorul se anunță favorabil

sau nu sau pur și simplu unul oarecare
înainte să te-avânți într-un surâzător
acces de luciditate către unul din
numeroasele țeluri pe care-o judecată
indulgentă le socotește egal de prețioase...
de-abia atunci întrevezi ceea ce-ai fi
putut fi, dacă n-ar fi trebuit să fii ceea
ce ești, și nu-ți este dat în fiecare zi să
despici în patru un vas
         cu un asemenea lumen.

E se il futuro s’annuncia
       così favorevole

o no o semplicemente qualunque
prima di avventarti in un sorridente
accesso di lucidità verso una delle
numerose mete che un giudizio
indulgente le considera ugualmente
preziose…appena allora intravedi ciò
che potresti essere, se non avessi 
dovuto essere ciò che sei, e non
ti è dato ogni giorno di fendere
in quattro un vaso sanguigno
                            con un simile lume

 Prin clisurile negurii nu se întrezăreau


decât ici colo câte-o mânecă ținând o pipă,
câte-o pălărie tip Merlin și fărâme de picioare,
mai ales glezne în poziții încordate, chinuite
într-o perpetuă schimbare, de parcă sufletul
ar fi sălășuit în ele, iar în spatele tău se afla
zidul gros și sigur, simțeai deja în acceleratorul
cefei splendoarea energetică a bosonului lui
Higgs zis și particula lui Dumnezeu…profeție
a faptului că pentru tine nu mai era scăpare…

Attraverso le fessure della foschia
         non s’intravedevano

se non qua e là qualche manica che regge
una pipa, un cappello tipo Merlino e avanzi
di gambe, soprattutto caviglie ipertese,
straziate in un perpetuo mutamento,
come se l’anima vi fosse in loro,
e dietro di te si trovava il muro grosso e sicuro,
lo sentivi con la schiena, semplice e liscio,
già tastavi nell’acceleratore della nuca 
lo splendore energetico del  bossone di Higgs
detto anche la particella di Dio...profezia
del fatto che per te non c’era più scampo… 

Măsuța din fața ta era roșie

și acoperită cu o sticlă groasă.
În stânga ta câțiva necunoscuți
convorbeau despre alți necunoscuți.
În dreapta ta se discuta,
cu voce joasă,
despre interesul nicic
ând dezmințit
pe care iezuiții
îl au pentru problemele publice.
Se cita un articol apărut într-o revistă
ecleziastică despre
fecundația artificială.
Un uragan se apropie de Europa....

 Il tavolino davanti a te era rosso

e coperto di grosso vetro.
A sinistra un paio di sconosciuti
parlavano tra di loro
di altri sconosciuti.
A destra si discuteva,
a bassa voce,
dell’intesesse mai smentito che
i gesuiti hanno per
i problemi pubblici.
Veniva citato un articolo uscito
su una rivista ecclesiastica sulla
fecondazione artificiale.
Un uragano si avvicina all’Europa…

Iubita artistului Munch din celebrul 



tablou era o siluetă abstractă,
nici bărbat, nici femeie, aproape
un schelet, în loc de cap avea
un craniu și ochi goi, cufundați în
orbite, din gura căscată părea
să-i iasă un strigăt întrupând
disputa universaliilor…
Cerul în flăcări,  verde cinabru
și portocaliu,
erau valurile pletelor ei,
vârtejul sinistru din spate rostea
cuvântul inexorabil al sorții,
părea că până și propriul ei
suflet se înfrupta din ea…

L’amata dell’artista Munch

del celebre quadro era una sagoma
astratta, né uomo né donna, quasi
uno scheletro, al posto della testa
aveva un cranio e gli occhi vuoti,
sprofondati nelle orbite, dalla bocca
spalancata sembrava uscisse un
grido, incarnando la disputa
                                 degli universali…
Il cielo in fiamme, verde cinabro
e arancione, erano le ondate
                                   dei suoi capelli,
il vortice funesto di dietro proferiva
la parola inesorabile della sorte,
sembrava che finanche la sua
propria anima si cibava di lei. 

 

București, 2019