Horia Gârbea - Scriitorul - destin şi opţiune

 
„Scriitorul e bine să scrie. Mult. Altfel nu se cheamă scriitor. Scriitorul îl văd ca pe un profesionist. Eu mă trezesc de dimineaţă şi scriu. Dacă ale vieţii mi-ar da pace, aş scrie toată ziua.”

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

1. Nu prea cred în predestinare. Cred că opţiunea umană este decisivă pentru existenţa individului. Totuşi în câteva rânduri am avut câte un semn tainic al unui destin pre-scris.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

2. Scriam de mult lucruri mărunte, adolescentine. Pe la 18 ani s-a produs o cotitură radicală în scris. Am schimbat totul ca şarpele pielea. Debutul real coincide cu cel consemnat tehnic: primul grupaj de poezii din Amfiteatru în 1982, august. Aveam 20 de ani. Unele poeme de atunci le-am păstrat în primul volum de versuri, din 1996. Ţin la ele şi acum.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

3. Lung dar drept. Mă resemnasem că nu voi putea publica volume şi nu voi fi jucat pe scenă până când în societate nu se va schimba ceva radical. Deci scriam fără grija asta. Aşteptam ceea ce, în 1989, a venit până la urmă.

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

4. Personalităţile unor critici în opinia cărora credeam şi care m-au încurajat. Cronologic: Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Laurenţiu Ulici. Apoi colegii mei de generaţie, scriitori de valoare, prea mulţi pentru a fi pomeniţi toţi aici. De curând, reacţia pozitivă a unor critici mai tineri decât mine m-a bucurat. Asta pentru literatură. În ceea ce priveşte viaţa, ea a fost una relativ obişnuită, fără întâlniri miraculoase. Am căutat să preiau ceea ce mi se părea pozitiv din experienţa altora. 

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

5. Sânt prea multe de spus îmi vine să sar peste această întrebare. Spun doar atât: scriitorul are datoria să se opună teoretic oricărei puteri limitatoare.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

6. Nu e o chestiune de mileniu, prag abstract. Literatura română contemporană e marcată de intrarea ei în libertate în 1990. Mi se pare că evoluează firesc.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

7. Scriitorul e bine să scrie. Mult. Altfel nu se cheamă scriitor. Scriitorul îl văd ca pe un profesionist. Eu mă trezesc de dimineaţă şi scriu. Dacă ale vieţii mi-ar da pace, aş scrie toată ziua. Lucrez la un volum de eseuri despre personajele literaturii române. Următoarea carte va apărea curând la editura Palimpsest a lui Ion Cocora: un volum de teatru. Am gata un volum de proză scurtă cu piese vechi alese şi cu inedite. Caut editor. S-a adunat şi ceva poezie în 4 ani de la precedentul volum. Şi am început, ca tot românul, un roman nou. Sânt la pagina 11, dar am viaţa înainte.

Faculataiv :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

cum se anunţă
o victorie

şapte mesageri au plecat
de pe cîmpul de luptă
să ducă vestea victoriei

şapte curieri să poarte vestea
unei victorii mari
într-o ţară mică

primul a murit imediat
călcînd pe o mină care nu ştia
că războiul s-a terminat

al doilea s-a oprit la un han
să mănînce şi s-a îmbolnăvit
de maţe atît de rău că a ieşit din el
şi vestea strălucitei victorii

al treilea a întîlnit o femeie
nu mai văzuse femei
de treizeci şi patru de luni
şi femeia a spus că dacă el
o lasă şi pleacă să ducă o veste
pe care oricum toţi o vor afla
ea îşi va tăia beregata

al patrulea curier
s-a oprit la o cîrciumă
şi a strigat că are o veste bună
a zis-o şi s-au pus toţi pe băut
pînă cînd au uitat
de ce începuseră să bea

şi au băut mai departe

al cincilea dintre curieri a rătăcit drumul
şi nimeni nu l-a mai văzut

al şaselea s-a gîndit la vestea cea mare
ca la un lucru de preţ
a început să facă aluzii la un secret
uriaş pe care l-ar şti numai el
dar nimeni nu i-a dat
niciun ban ca să-l afle

numai al şaptelea mesager

a ajuns în oraşul cel mare

capitala unei ţări mici
şi a strigat: am învins
şi-a închipuit o adunare imensă
cu steaguri fluturînd cu el purtat
pe braţe curierul victoriei

dar cei care s-au adunat
i-au cerut să arate dovezi
cum numai tu ai ajuns
cum de eşti singurul care ştie
dacă eşti un duşman un spion
mulţumeşte cerului
că nu te spînzurăm pe loc
şi pleacă de-aici cu minciunile tale

ultimul curier şi-a smuls hainele
le-a arătat cicatrice de gloanţe
şi urme de baionete le-a strigat
oameni buni
credeţi-mă că am învins iar dacă mint
să mă prefacă dumnezeu
într-o bucată de stîncă

iar dumnezeu
– cine ştie de ce –
l-a prefăcut într-o stîncă
o statuie de piatră dar una uriaşă
care luminează noaptea pînă departe
de parcă ar fi acoperită cu foc

de aceea îi spun oamenii şi azi
statuia victoriei care nu s-a vestit

2006, Bucureşti