„A fi scriitor este un destin dar şi o
opţiune.”
1.
Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale
fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
1. A fi
scriitor este un destin dar şi o opţiune. Dealtfel, Robert Frost spunea :”a fi poet nu este o profesiune, ci o
condiţie”. Viaţa scriitorului este, în general, grea, plină de necazuri şi
renunţări aşa că nimeni nu-şi alege , de drag, această viaţă ci este ales de
ea. A fi scriitor nu este o alegere ci un destin pe care ţi-l asumi, pentru
care optezi, ştiind bine ce presupune acest destin. Cu mici excepţii,
scriitorii trăiesc într-o sărăcie pe care şi-o asumă conştienţi că societatea
nu este de partea lor, nu le recunoaşte valoarea şi nu le răsplăteşte meritele
, sacrificiile, dăruirea.
Cred în destin şi vocaţie, dacă nu aş crede în ele, în „chemare”, aş
renunţa la scris. Dacă nu aş crede că scrisul meu nu aduce în lume măcar o
clipă de linişte şi frumuseţe, aş renunţa la scris şi m-aş apuca de ceva mai
profitabil pentru mine. Aş face ceva care să-mi aducă bani, să trăiesc şi eu un
pic mai bine. Aşa mi-am acceptat destinul de scriitor ştiind bine că azi a fi
scriitor nu este o fericire, din plăcerea de a scrie şi a dărui ceva din mine
publicului, am acceptat acest destin de poet, adică : sărăcie, renunţări,
sacrificii, fără o recunoaştere, o răsplată, fie şi simbolică, din partea
societăţii.
2.
Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui
scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest
eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre
primele încercări literare.
2. O vreme am crezut că debutul
meu este apariţia unui haiku într-o revistă de haiku(Haiku-număr
antologic-iulie-decembrie/1996),mai târziu am considerat apariţia unui grupaj
de versuri în revista „Ramuri” drept
adevăratul debut, azi sunt sigur că adevăratul meu debut a fost abia apariţia
primului meu volum de versuri pentru că nu cred că eram
intrat „în lumea poeţilor” doar cu cele câteva poezii apărute într-o
revistă. Cu apariţia acestui volum şi, mai ales, după ce el a primit premiul de
debut al Filialei U.S.R. Craiova, am început să mă consider poet şi să am, cât
de cât, încredere în mine. Un poet debutează cu fiecare nou volum de versuri şi
trebuie să aibă îndoieli, despre poezia lui, de fiecare dată când scrie ceva.
Cam pe la 15 ani am avut un ”şoc Eminescu”, descoperind frumuseţea
poeziei eminesciene. Până atunci cunoşteam şi
învăţam poezia lui ca pe o obligaţie şcolară, fără plăcere. Acel „şoc” a
fost, de fapt, o pătrundere bruscă şi neaşteptată în universul şi frumuseţea
poeziei eminesciene, ca şi cum te-ai trezi dintr-o lungă boală sau ai descoperi
religia vieţii tale, şocul m-a trezit, mi-a dat o altă înţelegere a poeziei, ca
şi cum eram orb şi, dintr-o dată, vedeam…Apoi am început să scriu, imitând,
atât cât puteam, rimele, ritmurile, metaforele eminesciene. În timp, am
descoperit şi imitat o serie de alţi poeţi: Coşbuc, Topâreceanu, Lemontov dar
şi Blaga, Nichita, Esenin, etc. Probabil, mulţi alţi poeţi au avut un „traseu”
asemănător, este aproape inevitabil.
3.
Care a fost drumul până la prima carte ?
3. Drumul până la primul meu
volum de versuri a fost foarte lung. Volumul a apărut după aproape 25 de ani de
scris. Am publicat acest prim volum abia atunci când am considerat că încep să
am o „voce” poetică a mea, personală, atunci când am crezut că pot exprima ceva
care să aibă importanţă şi pentru alţii, nu numai pentru mine .
4.
Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment
biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
4. Sunt un poet format în afara
cenaclurilor şi grupărilor literare de poezie, chiar dacă ,destui ani, am fost
membru unui cenaclu de S.F. Poeţii care m-au influenţat au fost poeţii care
mi-au plăcut şi îmi plac, de la Eminescu la Charles Simic, însă influenţa lor a
fost una făcută prin intermediul cărţilor, aşa cum îi înţelegeam şi simţeam eu.
În ultimii ani m-au influenţat
o serie de oameni, în sensul că m-au ajutat, sprijinit, în apariţia volumelor
mele de versuri. Aş putea vorbi de un astfel de sprijin din partea unor
scriitori precum : Marian Draghici, Gabriel Chifu, Nicolae Coande, Niculina
Oprea, şi alţii. Fiecare m-a ajutat în felul lui şi nu pot, cred că nici nu
trebuie, să fac o ierarhie sau o departajare, între ei, în privinţa ajutorului
şi spijinului dat.
Destinul, dacă există, m-a făcut să fiu poet, scrisul există în mine şi
îşi caută o formă de exprimare, pentru mine, a scrie poezie este ceva firesc,
ţine de viaţa mea, este ceva de la sine înţeles. Dacă ar fi fost să aleg poate
nu aş fi ales destinul acesta, care nu este comod, mai curând, destinul m-a
ales pe mine şi acum nu mai pot să scap de el. Personal, mi-ar fi plăcut să fiu
critic de artă, dar destinul nu a vrut asta şi arta este un hobby care rămâne doar un hobby, nu pot să fac din artă
o profesie, aşa cum mi-aş dori. Dacă aş putea, mi-aş dedica tot timpul
poeziei dar nu pot, trebuie să am o
ocupaţie care să-mi dea posibilitatea să trăiesc, un loc de muncă de unde să
iau un salariul pentru că, doar din scris, la noi, nu poate trăi aproape
nimeni.
5.
Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare
problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs.,
raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
5. Scriitorul este şi cetăţean
şi nu-i este indiferent în ce lume trăieşte. El nu trăieşte şi nu poate trăi
într-un turn de fildeş, trăieşte printre oameni şi trebuie să se implice, atât
cât poate şi cum poate, în problemele societăţii. Uneori are o influenţă mai
mare alte ori o influenţă mai mică dar are o influenţă în societate. Influenţa
este dată de valoarea operei şi de calitatea morală a scriitorului. Până la
urmă, vor fi ascultaţi doar scriitorii care au o opera valoroasă dar şi o
rectitudine morală, o verticalitate care îi face să fie nu numai respectaţi ci
şi ascultaţi. Cu o singură condiţie : valoarea morală să fie reală şi nu una
„din cuvinte”, nu cine vorbeşte frumos este moral ci acela care făptuieşte
frumos este ,cu adevărat, moral.
Scriitorul, prin moralitatea
lui, este, conştiinţa vie a societăţii, atrăgând atenţia când se greşeşte,
vocea lui fiind luată în seamă pentru că vine din partea cuiva care are
dreptul, dat de valoarea operei şi corectitudinii morale, să atragă atenţia
atunci când societatea greşeşte.
6.
Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare,
pentru dvs., literatura română contemporană?
6. Literatura
de azi se află la o cumpănă. Pierde din importanţă şi prestigiu
adresându-se, încet , încet, doar unei elite. Din această perspectivă,
literatura ar trebui încerce să (re)câştige un public mai larg sau (măcar) să
nu piardă contactul cu publicul.
Este şi vina
celor care scriu. Astăzi există câteva mode literare ca şi o bătălie a
generaţiilor care agită viaţa literară şi, cred eu, îndepărtează publicul şi pe
unii din cei ce scriu, de viaţa literară, pe cei care nu pot şi nu vor să se
implice în luptele literare ori să fie, cu tot dinadinsul „la modă”. Pentru
tineri, şi nu numai pentru ei, există tentaţia de a adera la o modă sau un grup
literar pentru a avea succes rapid.
Trebuie să recunoaştem, pentru cei mai mulţi ,există tentaţia
succesului rapid şi facil, mai ales că ,unii, au astfel de succese
strigând tare, făcând „gălăgie”în lumea
literară şi sunt luaţi în seamă pentru asta. Sunt publicaţi, premiaţi, ridicaţi
în ierarhi… Poate că astfel de succese nu rezistă în timp însă evoluţia lor
lasă impresia unora că nu este nevoie să ai talent ci este suficient să te
integrezi unui grup şi unei mode literare şi să strigi cât poţi de tare şi
astfel vei avea succes. Aşa se face că viaţa literară este azi foarte
complicată, dinamică şi neclară. Toţi ştim că, probabil, timpul va decanta
valorile ,punând ordine în ierarhiile artificial create, dând la o parte
succesele şi câştigurile facile, însă cât încălzeşte ideea asta pe scriitorii
talentaţi şi valoroşi care nu se încadrează în mode sau grupări literare şi nu
sunt luaţi în seamă?
7.
Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit
„program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
7. Da, există un timp al creaţiei, atunci când
creatorul are liniştea materială şi spirituală care să-i dea posibilitatea
creaţiei a cărei condiţie fundamentală este inspiraţia. Din păcate, este greu
să ai inspiraţie când nu ai ce mânca…
Din superstiţie, nu pot spune la ce lucrez dar scriu mereu, atât cât mă
ţin puterile, pentru că scrisul ţine chiar de fiinţa mea spirituală, n-aş
putea, cred, să trăiesc fără să scriu. Dar o nouă carte îmi va apărea abia
atunci când, sub o formă sau alta, voi avea o subvenţie pentru că sunt prea
sărac pentru a scoate un nou volum de versuri pe banii mei, oricât mi-aş dori
să scot o nouă carte.
Craiova, 2007
Faculataiv :
7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu
cititorii noştri,
selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă
reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
puteam să fim
puteam să ardem
amândoi
ca două candele în
aceeaşi
balanţă
sau în cuptor eu
să fiu
combustibilul şi
tu oxigenul
am fi putut fi
cărămizile
din zidul catedralei
ori culorile din pânzele
lui van gogh
am fi putut să fim eu marea
şi tu valul
ori vântul alergat
de soare
pădure aş fi fost iar tu
zăpada mea
lumina şi oglinda
am fi putut fi orice
dacă am fi fost vreodată
împreună
sufletele noastre s-au cunoscut
înainte de marele big-bang
al universului
şi tot de atunci se tot aleargă
prin transparenţa lumii
ne vedem ca print-un geam
ce ne ţine despărţiţi
cu toate că suntem
infinit
de aproape
rana
cred că îngerii m-au uitat
o fi o greşală de contabilitate
îi înţeleg e prea greu să te lupţi
cu diavolul
şi să ai în acelaşi timp grijă de om
ce poate fi aşa de imprevizibil
poate calculatoarele lor
s-au defectat norii sunt
atât de fragili şi îngerii
calculează la abacul
stropilor de ploaie
cred că îngerii m-au uitat
merg prin oraş cu o mare
rană în piept
în rouă a crescut un întreg oraş
locuitorii lui microscopici
au îngeri păzitori ori sunt uitaţi
aşa cum sunt şi eu?
nici nu ştiu de ce sunt
atât de singur
când plouă o parte din mine
e în fiecare strop de ploaie
la anul când veţi mânca pâine
îmi veţi simţi
gustul
Craiova, 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu