Petre Popa - Scriitorul – destin şi opţiune

 

« Harul nu trebuie trecut la noţiunea de « second-hand » şi atâta timp cât dorim să rămânem în sfera relaţiilor interumane calitative, faţa literaturii trebuie să păstreze urma de soare. »

Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

-  N-aş vrea să fiu înscris în lista celor care cred orbeşte în destin, dar nici nu prea am argumente să neg că lucrurile esenţiale sunt prescrise. Modul, cota de participare a individului la depănarea ghemului pe care i l-a dat EL,  poate vorbi şi despre opţiune... Azi, noţiunea « destin scriitoricesc », formulele « scriu pentru că pot scrie » şi « scriu pentru că nu pot să nu scriu » nu ne mai interesează atât de mult. A dispărut misterul din jurul scriitorului de odinioară. Eu fac parte din  generaţia fericită, cu  acces la marile valori naţionale, dar şi contemporană  cu personalităţi care au revoluţionat viaţa literară, au influenţat istoria. Mă gândesc la cei torturaţi, umiliţi prin minele de plumb de la Baia Mare, Aiud,  Siberia, dar şi la  « generaţia de aur » care a schimbat faţa scrisului românesc.. Harul nu trebuie trecut la noţiunea de « second-hand » şi atâta timp cât dorim să rămânem în sfera relaţiilor interumane calitative, faţa literaturii trebuie să păstreze urma de soare.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

- Nu ştiu dacă m-am gândit să fac literatură în mod special. Descifram ca să încifrez. Citeam pentru a descoperi omul din mine. Curiozitatea şi mirarea mă mişcă spre alte orizonturi, chiar dacă scrisul nu poate schimba prea multe. El concentrează numai energia care naşte energii.  Am început  să scriu când am început să-mi respect dezacordul faţă de lumea care mă înconjoarpă, fără să-i afectez armonia. Cred că iubirea are faţa pe care o cunosc eu şi mă mă bucur când cineva se regăseşte în ea. Primele încercări erau date sub nume străine, fapt care m-a ajutat să cunosc impresia neangajată, să mă afirm  fără a fi atacat. Toate au rămas pentru mai târziu.

 3. Care a fost drumul până la prima carte ?

- Am deschis sertarul şi  pentru alţii, când aveam de două ori mai multe poeme scrise decât numărul celor adunate în prima plachetă de poezie « Rădăcinile aripilor », 1993, EUS, Chişinău. La fel ca şi mulţi semeni de-ai mei, (o parte nu recunosc) nu ştiam că e firesc să scrii altfel decât învăţam la şcoală şi nu arătam nimănui poeziile. S-a anunţat un concurs pentru debut la care  a fost selectat şi  manuscrisul meu. Aşa a apărut prima carte tipărită la tipografia din or. Tighina.  Păstrez şi acum notiţele la prima carte făcute de poetul V. Romanciuc, faţă de care am un deosebit respect.  El a fost primul poet care mi-a citit manuscrisul. Aprecierea şi obiecţiile dânsului au însemnat mult pentru mine.

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

-  Dacă Om înseamnă în primul rând demnitate, respect, dragoste de neam, apoi părinţii şi mai târziu profesoara de română ( fiică de preot) mi-au risădit aceste calităţi. Cât priveşte literatura desigur Eminesu,  Alecsandri, Donici, G.Coşbuc care a intrat în suflet odată cu melodia cântecului « El-Zorab », fredonat de tatal meu, Dumnezeu să-l ierte. O. Goga, L. Blaga, N. Stănescu, Gr. Vieru , V. Vâsoţki, E. Evtuşenco, S. Gudzenco au venit mai târziu… Aş tot continua cu nume concrete, mai puţin pot spune despre curente, grupări, nu pentru că aş neglija importanţa experimentului, inovaţiei, dar nu am avut niciodată timp doar pentru literatură. Primele versuri, erau  nişte pasteluri pe care nu le mai am.  De ce ? Pentru ce ? şi în mijloc Visarea, acesta  este câmpul de gravitaţie  în care se împleteşte ca o liană  opţiunea în jurul destinului « şi apoi se face vers ».

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

- Nu ştiu ce să înţeleg prin expresia « gândire liberă ». Liberă de ce/cine ? Conştiinţa se formează numai din lucrurile netrucate  din casa, din strradă din şcoală, pe care le absoarbe o minte de copil. Un poet nu poate fi de preturindeni ci dintr-un spaţiu anume, altceva e să ajungă preturindeni. Am impresia că lumea contemporană acuma uită-descoperă-învaţă-inventează simboluri de care omenirea se va folosi mâine. (Asta merită să fie apreciat, pentru că până la descoperirea sticlei casele nu aveau geamuri.) S-ar părea că limbajul atrage mai mult decât mesajul. Ne tot plângem de ritm nebun, tot fragmentăm mesajele pentru a reuşi mai multe, dar parcă am tăia capul  balaurului : răsar tot mai multe neîmpliniri. Azi scriitorul, mi se pare, are mai puţină greutate în  politică şi aici aş vedea două motive : lipsa unor personalităţi complexe, ( politic neaservite) şi nivelul de cultură al oamenlor care vin în politică.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

- În primul rând veşnica « muincă de răsturnare »  apare mai pronunţată. Deşi, dacă în urma unei astfel de acţiuni n-ai găsit piatra de temelie pe care s-a zidit lucrarea, nu ai descifrat » cifrul zidarilor »,  pur şi simplu te demolezi pe tine. Numărul mereu crescând a celor care scriu, numărul de experimente, , descoperiri sau ipoteze, care dau frâu imaginaţiei, tottdeauna au dat naştere anumitor curente, instrumentele literaturii rămânând cuvântul şi emoţia. Dacă separăm emoţia de cuvânt atunci lucrurile sunt posibile şi au dreptul la viaţă numai că se vor înscrie în alt domeniu decât acesta despre care discutăm. Dacă e să vin mai de acasă :  literatură română contemporană, la frontiera mileniului III,  mai ales genul poeziei, o găsesc deosebită în contecstul literaturii altor popoare , aşa cum mi se arată literatura contemporană din Basarabia în contextul literaturii române de azi, la capitolul sincerităţii mesajului, îmbibat cu trăiri complexe.

6.  Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

- Timpul frământărilor este timpul pentru creaţie, cât priveşte programul îşi are şi el rostul. Să zicem ai o lucrare aproape gata şi ai prins o editură care manifestă interes,  desigur te vei programa să închei într-un anumit termen lucrarea, altfel ai fi un om neserios. Astăzi cam toată viaţa ne esste programată şi nu mai tolerează nimeni scriitorul cu capul (doar)  în nori. Totuşi, cred că o anume stare de spiri, momentul  inspiraţiei, sun, condiţii care  dau scrierii o altă valoare. La ce lucrez ? Ar ieşi să spun dacă sunt « programat ». Sunt prins de proza dirijării unui teatru din or. Soroca, care nu iartă dacă pierzi ritmul, iar pe masa de scris stau pagini de poezii pentru copii, de  publicistică,  proză scurtă, şi, desigur, un volum de poezii care s-ar putea să apară în primăvară, concomitent cu poeziile pentru copii.

Faculataiv :

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

INIMA

Acuma ştiu

De ce - pentru ce

m-au născut părinţii.

De multă tăcere au devenit

Două cimitire de cuvinte, care

Aveau nevoie de-o cruce grăitoare.

Ei n-au putut,

nu au vrut,

n-au ştiut

să rostească...

Aveau nevoie de  gura de

după geamul de gheaţă al tăcerii

prin care cuvintele lor

să nască aburul poeziei,- 

cel care  conturează

ochiul străveziu de la geam

prin care lumina

priveşte la singurătatea mea

goală, cum

ea, singurătatea se uită

la chipurile de fum

de dincolo,

chipuri care seamănă

cu mine, cu voi,

cu cei orbi, cu cei muţi,

cu cei mulţi, cu cei goi...

Mirajul e spectacolul

cel mai frumos,

(trebuie să povestesc)

acolo s-a inventat iubirea

care nu poate muri,

ci doar schimbă inimile.

Transplantul de iubire-

primul

transplant  reuşit,

în miezul inimii,

pentru care

sângele este

viaţă, moarte

şi sărbătoare.          

Bălţi, 2012