Câmpia cu numere (Geometria visului)

 

Provincia memoriei

1. cum aş putea rescrie acest poem

rătăceşti prin noaptea anotimpului tânăr până ce moartea

a doua ta viaţă te prinde din urmă

astupându-ţi porii

dus de recunoştinţa pietrei într-o urmă obosită prin veac

unică liberă şi neştiută de nimeni

fiu al omului bântuit de totemice vise

mereu în preajma ta (într-un alt turn se zideşte o mână de amprente)

leit fratelui cum ar putea cineva descrie însă atât de bine

liniştea primei trădări

ora de sinucidere unică calmă la marginea trupului tău înflorit

reţeaua de celule stelară redescoperind cercul

în nisipul sângelui

urma suliţei

egal depărtată de uterul mamei la naşterea ta

într-un timp

din alt timp

scriu acest poem întotdeauna neterminat

cum aş putea rescrie într-o amintire cumsecade

ultima vocală – despre mine vorbească tăcerea celorlalţi

în fiecare dimineaţă aceeaşi dimineaţă

dor între lucruri dor între fiinţe dor între dor de

oriunde de oricând de fiecare dimineaţă

când începe aceeaşi zi neterminată

răsărind  între toate celelalte amiezi neterminate pre pământ

iau doar aceste daruri când plec de acasă în lume

nimeni nu aude nimeni nu vede dar crede mereu

până în inima munţilor şi mai departe

lama acestui cuvânt cu şapte prăsele odihnă să nu aibă în fericitele-i ecouri

singur jurnalul vocalei în alveola clorofilei sapă

cu iubire şi teamă în malurile albe aceste târzii repetabile fereşti

rană deschisă în scorbura veacului vamă dorinţei

uşurând povara luminii

prin visul fiecăruia indiscreţii privirii

lungi interminabile mărturisiri ale amprentei şi viaţa asta

într-o haltă din cer încă o haltă şi între ele o grămadă de staţii

vin eu călător clandestin şi zic

(dar cine sunt eu oare)

identitatea e doar o problemă de stil

undeva acum o mie de ani m-am pomenit vorbind singur

„în noaptea fiecăruia zeii mor de singurătate”

ocolind adăpostul domestic

cu măna pe inimă urechea destinului ascultă imnul de slavă al celor norocoşi

(număr impar sărbătorile

în calendarul obişnuinţei)

nimeni în preajmă să-şi arate liniile din palmă

imitând strigătele de iubire ale păgânului

prin pădurile tinere cuvintele iau forma gurii în zilele de post

doar sufletul

mirându-se îndelung pe câmpiile zilei umblă-n hălăduire

cu toate celulele ţărmului pustiindu-te deopotrivă

pe când trupul oglindă eroică a acestor timpuri bolnave  vindecă optimismul

prin visul fiecăruia indiscreţii privirii vânează urma

u m b r e i  tale rănită îmblânzind turma albă a spaimei

o continuă apocalipsă mimetismul

accept cu greu simetria erorii (mereu alta desigur)

după care viaţa e un lung dezacord al gramaticii pure

rabd de fericire în zilele care au mai rămas libere în postul tăcerii

însă nu înţeleg de ce genunchii mei obosesc în faţa statuilor

abuzul de epitete la mormântul fratelui necunoscut

nota profundă de jenă după ce am iubit o altă femeie

asta şi multe altele pe care nu le mai ştiu

lucruri mărunte ca şi aceste secvenţe compilează

uliţa realităţii cu personaje nesigure obscure

iubindu-şi în exces propriile biografii

galeşe inofensive pervertite de apocalipsa mimetismului

humăraşele ies pe covorul fierbinte excitându-se în libertate

egal depărtaţi între gură şi o altă gură

onanişti ai metaforelor înverzesc peisajul descompus

raportul asupra creierelor virgine iscă mereu aprinse controverse

greu asimilabile între parteneri de acelaşi sex începe

hora de excelenţă a tomberoanelor (în visul fiecăruia

arde câte o bibliotecă)

eclipsă totală (deasupra gurilor înflorite mereu o pagină albă)

peste un ţărm de albă strălucire

greu aprobi un punct în prelungirea mâinii sub aripa

(hrănită de vânturi şi de valuri în malurile scoicii)

eclipsa zborului îşi desfăşoară lin năvoadele ispitei

ochii goliţi de zaruri castraţi de rouă în coadă de păun

rotesc un ţărm de albastră strălucire sub

genunchii goi cearceafurile nopţii printre statui de gesturi

egalizează dimineţi de fosfor

târziu

în fragmentate exiluri începea totul copia aproximativă

hotarul dintre mine şi celălalt mine în biblioteci pipăibile

epoci întregi pe care nu le trăiseră nimeni

dar îşi aminteau cu toţii

râul vedea era singura realitate pe acele tărâmuri

dimensiune senină în scorbura zilei

ordinea inversă a naşterii

rămasă acolo undeva curgând liniştită prin veacuri

cheaguri mape de amprente uşi capitonate cu piele de om în

alveolele crude separă nervii de trup

larva de aur în trupul fără seminţe

culege cu râvnă spaţiul amnezic al morţii

amintiri dintr-o provincie a memoriei

nelocuită

priveam lacom în strachina goală dincolo de liziera mâinii

priveam lacom în strachina goală dincolo de liziera mâinii mândră şi tulbure alcătuire visul pitrocea până la lacrimă fiinţa mea proaspăt năpârlită mirosul formei în tingirea aleasă printre bucăţi mari de slănină şi carne afumată scrijeli cu ou bătut în lapte de cuc înţărcat şi fudulii de ţap bătrân pe varză acră se ridica mândru până la tavan semn şi aşteptare dincolo de căpistere mujdeiul de usturoi pus la-nchegat ne dădea târcoale iar ochii tulburi prindeau în măselele pleoapelor ceapa spartă şi trei bolovani mici de sare pe când în mijlocul odăii trona bătrâna masa joasă de lemn rotundă cu trei picioare atunci cobora parcă din cer peste noi  ca o sărbătoare mămăliga galbenă mare dospind în aburii amiezii zeul  unei lumi de prăsilă ne privea îngândurat acolo pe rogojină decoraţiile humei sprijinite pe chitici după rânduială cu  mânecile suflecate până la cot şi gurile noduri aşteptau încordate semnul crucii

2. desfrunzind mimetismul celulei

vama rece a liniilor din palmă printre bandaje oarbe

îşi deschide plictisită porii alcoolici

acord ciudat de ritmuri devastate în exerciţiul obişnuinţei

singur fără tine pipăind pereţii aerului dubli

identifici în grabă locul rămas liber şi-l zideşti retoric

linişte

doar umbra creşte compartimentat în orbitele nopţii

ecou târziu desfrunzind mimetismul celulei

bântuită pe alocuri de splendoare se chiuie încă o generaţie

atac întârziat la baionetă în avangardele pubertăţii

golind viitorul la o mie de ani (cam fără remuşcare!)

himenul unei noi constelaţii în borcănaşe mici cu etichetă se contractă

idei gravide de sine într-o masă de imagini glisante

undeva în acest spaţiu de timp fragmentat

un alt vis

o altă realitate

al şaptelea poem nescris

numeric în zilele pare al şaptelea poem nescris

intră în viaţa publică a fiecăruia dintre noi

cu tot ce este de prisos

iluzii printre noduri şi semne de ceară

lacrima dulce a unui ascet pomenit într-o hieroglifă cândva

egal depărtată de amândouă morţile tale

stau singur la o masă de lemn într-un oraş de scaune

şi mesebeau singur din

aerul crud izvorăşte şi cură dincolo de zid ochiul aproapelui

văd urmele pietrelor din care se clădeşte viitorul

acolo pe mal în îndepărtatele indii de gesturi promis mereu altora

3. undeva în imperiul ciudatelor erezii

decorticând amintiri glorioase (ce vis prietene)

acum când în memoria iederii ninge cu îngeri trişti

nicăieri fericirea nu zideşte în trupul metaforei o

inimă  mai albastră

raţionalizând egoismul secundei pe ascuns eunucii imaginaţiei devastează poemul

la frontiera dintre numere

confuz

aproape tăcând

aproape vorbind deasupra gurii mele

confuz o altă gură şi deasupra ei altă gură

o întemeiere ciudată ascunsă pe alocuri redă vederea formei

rană deschisă în ţărmul alb din vis mărturisind aievea

bucură-Te (am spus atunci uimirii)

că existenţa ta particulară îţi dă târcoale undeva pe aproape în imperiul ciudatelor erezii!