Şerban CODRIN - Scriitorul – destin şi opţiune

  

 

« Marii scriitori ai secolului XXI nici nu s-au născut încă, aşteptăm, deocamdată, nunţile părinţilor. »

1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

Probabil au jucat un rol destul de complex, de vreme ce m-au ajutat de la ştartul alergării până la apropierea de locul, unde pot spune că mi-am onorat cursa, fără să pierd. Am scris cânva poemul „Sportivul”, despre leneşul care pierdea toate cursele pe distanţe scurte, pentru ca, până la urmă, să le câştige pe cele maratonice.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

Am scris primele versuri la vârsta de 10 ani, prin clasa a treia elementară. Eram elev la Ceahlău, chiar sub munte, în judeţul Neamţ. Am debutat catastrofal la 15 ani, la Bucureşti, şi am tipărit primul volum, cenzurat şi curăţat cu peria de sârmă ghimpată, la vârsta de 37 de ani. Un drum frumos spre stele, plin de împliniri, trebuie să recunoaşteţi.

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

Prima carte scrisă cu propria mână, fără umbra stejarului de deasupra, am compus-o la 20 de ani, se numea « Imnuri către soare ». Am reuşit să o public abia după 17 ani. Cauza ? I s-au aşezat în cale o mulţime dintre cei care îşi iubeau fotoliul oferit, cu preţul conştiinţei, de dictatura umanismului socialist. Toţi acei indivizi aveau nume şi prenume, obraz şi forţa de a nu roşi în faţa minciunii pe care o slujeau cu devotament. Nu mică mi-a fost stupoarea, ba din contra, când, după revoluţie, s-au autoproclamat, toţi, fără excepţie, purtători ai drapelului « rezistenţa prin cultură », de fapt vechea zdreanţă, căreia îi schimbaseră numai lancea. « Lancea » este sfântă, păi cum să nu, pe când vechea coadă de lopată cu flamură ieşea din istorie, dar nu şi purtătorii ei.

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

Am cunoscut-o pe Otilia Cazimir. Eu fac part, prin mama, dintr-o familie românească străveche, care, în câteva sute de ani, strânsese ceva avere. Chiar Vasile Alecsandri se plângea pe undeva că « În pădurea de la Strungă vin haiduci cu puşca lungă”. Doamna Otilia nu a avut influenţă directă asupra mea, eram prea mic să înţeleg, dar din gura ei am auzit primele versuri de George Topârceanu, pe care le păstrez în memorie până astăzi, fără să fi ştiut pe atunci, la începutul anilor ’50 cine era autorul.

Apoi, o întâlnire cardinală a fost cu Miron Radu Paraschivescu, o personalitate copleşitoare, maestrul  poetului care am devenit.

În 1963, datorită unui student, pe atunci, azi dispărut, din păcate, prozatorul Stelian Tăbăraş, am făcut cunoştinţă cu profesorul Jaques Byck, care mi-a sugerat să rescriu epopeea „Ţiganiada”, creaţie capitală a literaturii române şi europene. Astfel am ajuns la sugestia de a compune propriul meu epos, poemul „Testamentul din strada Nisipuri”. Cele două creaţii nu au nici o legătură, însă undeva, în adâncuri, una a stimulat-o pe cealaltă.

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

Pentru a fi dogmatic, aşa cum este întrebarea, n-am alt răspuns decât cel oferit de o teorie, care analizează dimensiunile artei : socio-politică şi educativă, estetică, existenţială şi metafizică. Combinaţi toate aceste enunţuri într-o ecuaţie cu patru necunoscute, apoi calculaţi. Este clar, arta poate avea o dimensiune socio-politică şi pedagogică. Romanul « Război şi pace » a educat cu supramăsură poporul rus, mai profund decât toate manualele şcolare, dizertaţiile şi opera tuturor istoricilor la un loc. Romanul « Demonii » cuprinde profeţia prăbuşirii utopiei marxiste, printr-o analiză nemiloasă a ideilor care au condus la triumful bolşevismului în Rusia, un prim pas greşit spre cel mai mare dezastru al secolului XX, comunismul.

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

Literatura nu există înainte de a fi scrisă. Cum arăta, în România, literatura secolului XX din perspectiva anului 1912 ? Minunată !  Sadoveanu, Rebreanu, Bacovia, Arghezi îşi începuseră aventura. Abia apoi au apărut Călinescu, Blaga, Hortensia Papadat-Bengescu, Pillat, Mateiu Caragiale, Voiculescu. Mă opresc aici, las la o parte pe Dimov, Doinaş, Preda. Ne aflăm în aceeaşi situaţie. Lăsaţi noile nume să se aşeze în linişte pe coperţile cărţilor. Discutăm după lectură. Marii scriitori ai secolului XXI nici nu s-au născut încă, aşteptăm, deocamdată, nunţile părinţilor.

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

Fiecare scriitori are un program, nimeni nu scrie precum cântă pasărea cerului, după capricii şi starea vremii sau «un  instinct atât de van… » Scriitorii fără program cochetează cu programul secret, care este, fiţi sigur, la fel de dur ca programul recunoscut al celorlalţi. Repet, scriitor este o persoană  fizică validă din punct de vedere psihic, care îşi asumă în mod conştient cumplitul travaliu lingvistic, pentru crearea unui obiect multidimensional, vezi ecuaţia de mai sus, numit roman, piesă de teatru, sau poem/volum de versuri.

Am terminat poemul « Testamentul din strada Nisipuri, întocmit şi rânduit în Infern, Purgatoriu, Paradis şi Mult-mai-Presus de Ş. C. odată cu oculta dispariţie a inscripţiilor de la O Poartă la alta pe vremea grozavei călătorii ». N-am putut improviza  un titlu mai scurt. Poemul a fost scris cam  între 1985-1989, dar în ultimii ani am reorganizat întreaga arhivă şi am stabilit cele 6 părţi şi 366 de subcapitole. Puţin cam complicat pentru miile şi miile de versete.

Faculataiv :

7 + Unu. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

                             *

Improviza-n Ierusalim la pian

Pe teme de Iisus, compozitor

Din Galileea, un nazaretean

Batjocorit cel mai adeseori,

Deci fără loc pe scena lumii, or,

Aplaudat în Pont, îmbrăţişat

Cu flori la Roma de admiratori,

Urca suprem printre supremi Pilat.

La chip marţial, impetuos la fel,

Cu strigăte-adoratului artist

Altare-i consacrară, de oţel,

Odată cu-obeliscuri de-ametist

         Şi-un cer de reflectoare, cu poeţi

         Pe tobe, să-l glorifice măreţ.

2012, Slobozia