nu ştiu de ce
dar am iubit copacul
crescând de dinspre mine către tine
cu rădăcinile-n privire
ţii minte
într-un singur anotimp
de-atâtea ori cu el am înflorit
şi-apoi
ne-am scuturat tăcuţi
sau cine ştie
de dincolo de ramură
şi ram
tu verde-albastră frunză
să nu uiţi
că fiecare floare e-o veşnicie!
Sensibilă originalitate!
RăspundețiȘtergere