Despre Păcala Făgeșelului

Un spațiu fabulos Păcala Făgețelului! Este și nu este acel sat de „pe valea vezii la deal dincoace de pitești”, căci s-a ivit mai degrabă din „anotimpul neterminat” al memoriei copilului etern, locul unde protagonistul poemelor și, totodată, martorul întâmplărilor se deprinde cu lumea și locuitorii ei – inși pitorești sau personaje oficiale, înțelepți sau hoți, cu natura și tainele ei, dar și cu tragismul politicii și cu falsitatea sloganurilor din anii ’50, cu tristețea servituții omenești fără logică clară. Totuși, adesea, și cu frumusețea existenței, după rânduieli mai vechi și mai noi: cultul familiei, iubirea, munca de zi cu zi, sărbătorile religioase, datinile, ritualul meselor de acasă și al discuțiilor dintre bărbați la crâșmă, cinematograful, radioul, dar și opaițul sau lampa de gaz, rata și magazinul sătesc, jocurile copilărești, ca și studiul din primii ani de învățătură, dar și molcoma tovărăție a animalelor, rotirea anotimpurilor, vorba vie a țăranilor, vrăjile, imaginile și simbolurile arhaice impregnate de mister... Petruț Pârvescu pictează cu emoție și har fresca unui sat unde se învață, ca pretutindeni, la marea școală a vieții.

Simona-Garazia Dima, Bucuresti, iunie 2019

 

 

curentu' farfuria şi becu'

 

noapte

trec iar prin sat

și după atâta vreme stele în cer şi pe uliţă
mă uit tăcut la stâlpul de lumină
parcă văd şi aud

 

VINE
seară de seară
noi eram acolo pe şanţ
stam pe iarbă şi aşteptam

de câteva zile se tot zvonea
GATA

dă drumul la curent pe uliţă
ne şi închipuiam fără gaz lampa aprinsă
agăţată frumos deasupra

undeva

în cer

LUMEA
CU MIC CU MARE SĂ STEA CUMINTE
DEPARTE

ŞI SĂ NU PUNĂ MÂNA
ATÂT
asta repeta pe uliță de o săptămână încoace
ghiţă goarnă de la primărie

toată vara un sat întreg de gropi

adânci

în picioare
boii oamenii parii mânjiţi de păcură
sârma întinsă în cap cu farfuria şi becu’

în seara aceea
se înnoptase parcă mai devreme
mătuşa lina lu’ gulie venise cu tuciu’ ăla mare
străchini şi împărţea pentru ăl bătrân
porumb fiert cu sare
iar noi ziceam
pe rând
BOGDAPROSTE

frumos

mirosea aerul a smoală şi a catran
ca un buchet enorm de chibrituri aprinse
afară

nu se mai vedea
dar eu ştiam
în faţă
peste drum
la nicu la poartă era paru’ nostru

mâncam liniştiţi

și

dintr-odată
a coborât aşa din senin pe pământ
o umbră imensă albă şi moale

de acolo

de sus

de sub farfuria aia mică şi roşie
curentu’ lumina până la noi în strachină!..