vineri, 7 octombrie 2011

Dumitru Necşanu – Scriitorul – destin şi opţiune



 
 «Literatura, arta în general, va deveni problema intimă a elitelor... »
                                                     









1. Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?

      Optiunea fiind atribut personal, cade destinului realizarea acesteia. Dar, apodictic, numai munca dispune . Părtaş al acestei opţiuni astept  încă  această ispită (a muncii zic ) să-mi înnobileze traiul scriitoricesc.

2. Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment?  Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare.

    Arbitrar, am debutat cu o poezie “de dragoste”  in ziarul “Clopotul” considerând (atunci) pagina tipărită un mal al Edenului. Eram de  douăzeci  de ani şi nici pe departe copt. În 1970 veleitarul din mine considera că l-a prins pe Dumnezeu de picioare. Abia apoi, alergând după o libertate aparentă, umblând haihui prin Botoşanii dragi, prin minele de uraniu de la Oraviţa sau visând în căminul de nefamilişti ai Uzinei de cinescoape de la Bucuresti , carând cu mine o bruma de “biblibiotecă” şi (vezi bine ) cumpărând România literară de la primul număr am ajuns să-mi  înţeleg vocaţia şi deseori să o reneg. Esenţială a fost , însă, întâlnirea cu un om pe atunci deosebit în  “provinciala urbe”, Lucian Valea. Oricum, debutul “literar”, pentru mine “ocult” a fost publicarea la (evident) poşta redactiei  semnată de regretatul Geo Dumitrescu în Romania literară  (prin 1971) . Ei, şi de aici mi-am luat lumea în cap , am publicat în Familia (posta redactiei) intrând în atenţia regretatului Stefan Augustin Doinaş, lăudat  în Contemporanul de către  Ana Blandiana … 
      Dar de aici şi până la “istoria literaturii” distanţa e cam mare!

3. Care a fost drumul până la prima carte ?

   Orice june cu «predilecţie » visează  ab initio glorie literara, lauri multipli şi loc la masa nemuritorilor. Nu neg că am muncit la manuscris, că am iniţiat cu Gellu Dorian şi alţii chiar o revistă, mai mult s-au mai putin subversivă, că aveam un loc în gloria locală, dar relaţiile mele cu puterea (a se citi securitatea) n-au fost amiabile deloc.
      Cartea n-vea cum să vină şi însumi port o mare vină . Hăt, târziu cartea mea Omphalos o fi găsit o firidă neocupată. Mă minun şi acum ce deştept eram « odată ».

4. Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?

    Indiscutabil, volumul NEMOARTE a marelui poet  Dimitrie Stelaru.

5. Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?

 Ei, asta  da  întrebare!   
  Dar şi conştiinţa e de multe feluri. Bunăoară cea religioasă. Deci a unui grup care împărtăşeşte  un anume canon (să zicem). Stăm şi privim cum prin faţa bisericii adastă câţiva cioroi spilcuiţi şi privesc cu atenţie un beţiv ce şi-a adus aminte de Dumnezeu, cu o mână  îşi face cruce  şi cu cealaltă  îşi pipăie bruma de bani din buzunarul de la piept. Sau două precupeţe  închinându-se fugar că au vândut iute laptele îndoit cu apă. Sau bătrânelul pişicher care ridica pălăria ponosită, îşi face cruce , dar ochii tiva la pulpiţele dolofane ale unor liceene ce la rândul lor fac cruciţe iuţi cu gândul la teza de la română îngânând “dă-mi doamne Eminescu, dă-mi doamne Eminescu”. Conştiinţă şi gândire liberă, deci…
   Iar despre conştiinţa politică e atunci când nu e!
   Lasând gluma la o parte şi  fără să  ne ascundem după deget,  necesitatea de a comunica în tâlhăria comunistă solicita disimularea în tropi din ce în ce mai  elaboraţi, ceea ce era la urma urmei o “şcoală”. Din alt unghi, deunăzi am avut neplăcerea să asist pe sticla  locală neelaborată la încercarea unui “ilustru” demolator de vise , doctor în istoria partidului unic şi hăcuitor lacom de texte poetice cum încerca să-şi adjudece virtuţi culturale inexistente. Schiza începe de la conştiinţă, gândirea nu poate fi decât liberă. Raportul nu poate fi cuantificat decât din acest punct de vedere, iar cetăţeanul, la urma urmei, e un biet plătitor de impozite şi taxe mai mult sau mai puţin locale.
         Corolar, poate de dincolo de Stix magistrul Mihai Ursachi recunoaşte ca este  un exemplu perfect al simbiozei conştiinţă şi gândire liberă.(Şi  măcar o perioadă nu a plătit impozite tâlharilor…)

6. Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., literatura română contemporană?

     Literatura, arta în general , va deveni problema intimă a elitelor. Cu atât mai mult cea indigenă. Numărul de cititori scade în detrimentul creşterii  numarului de “puitori de mine”, a autorilor, adică. Ei, să n-o luăm în tragic , generaţiile au un sistem propriu de apărare , şi, după limpezirea de rigoare, vor apare (cititorii adică).
Depinde şi  ce propui…

7. Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit „program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...

      Dacă pentru proză lipsa unui program este finalmente fatală , în poezie ai lejeritatea programului şi ritmului propriu, de altfel, la fel de fatal.
      Apriţia cvasitardivă a volumului Omphalos nu denotă o rupere totală faţa de masa de scris. Dimpotrivă. Muncesc , aşa cum pot, la un nou volum de versuri care parese va vedea teascul în acest an . Dar nu de teasc mă tem.

7 + UNU. În contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.

De exemplu, acesta:

în coteţul ei de oase inima
palpită  eu birjar  caleştii trupului pe care
îl locuiesc vremelnic
mân spre soartă

aş provoca ceaţa la duel dar nu răspunde aş
birui poate sau m-aş mântui
aş provoca iubirea la moarte sau
m-aş nărui
dar
ce cavaler al coteţului poate fi un birjar
şi al zăpezii

năvalnice anotimpurile trec o secundă
inundă şi imunda caleaşcă se-nfundă
cu roţile în neant

               Botoşani, 2008

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu