«Literatura, arta în
general, va deveni problema intimă a elitelor... »
1.
Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale
fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ?
Optiunea
fiind atribut personal, cade destinului realizarea acesteia. Dar, apodictic,
numai munca dispune . Părtaş al acestei opţiuni astept încă această
ispită (a muncii zic ) să-mi înnobileze traiul scriitoricesc.
2.
Istoria literaturii consemnează, uneori, arbitrar momentul debutului unui
scriitor. Pentru dvs., când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest
eveniment? Vorbiţi-ne câte ceva despre
primele încercări literare.
Arbitrar, am debutat cu o poezie “de dragoste” in ziarul “Clopotul”
considerând (atunci) pagina tipărită un mal al Edenului. Eram de douăzeci
de ani şi nici pe departe copt. În 1970 veleitarul din mine considera că
l-a prins pe Dumnezeu de picioare. Abia apoi, alergând după o libertate
aparentă, umblând haihui prin Botoşanii dragi, prin minele de uraniu de la
Oraviţa sau visând în căminul de nefamilişti ai Uzinei de cinescoape de la
Bucuresti , carând cu mine o bruma de “biblibiotecă” şi (vezi bine ) cumpărând România literară de la primul număr am
ajuns să-mi înţeleg vocaţia şi deseori
să o reneg. Esenţială a fost , însă, întâlnirea cu un om pe atunci deosebit
în “provinciala urbe”, Lucian Valea. Oricum,
debutul “literar”, pentru mine “ocult” a fost publicarea la (evident) poşta
redactiei semnată de regretatul Geo
Dumitrescu în Romania literară (prin 1971) . Ei, şi de aici mi-am luat lumea
în cap , am publicat în Familia
(posta redactiei) intrând în atenţia regretatului Stefan Augustin Doinaş,
lăudat în Contemporanul de către Ana
Blandiana …
Dar de
aici şi până la “istoria literaturii” distanţa e cam mare!
3.
Care a fost drumul până la prima carte ?
Orice
june cu «predilecţie » visează ab initio glorie literara, lauri
multipli şi loc la masa nemuritorilor. Nu neg că am muncit la manuscris, că am
iniţiat cu Gellu Dorian şi alţii chiar o revistă, mai
mult s-au mai putin subversivă, că aveam un loc în gloria locală, dar relaţiile
mele cu puterea (a se citi securitatea) n-au fost amiabile deloc.
Cartea
n-vea cum să vină şi însumi port o mare vină . Hăt, târziu cartea mea Omphalos o fi găsit o firidă neocupată.
Mă minun şi acum ce deştept eram « odată ».
4.
Ce personalitate (personalităţi), grupare literară, prieteni, eveniment
biografic etc., v-au influenţat viaţa ca om şi scriitor?
Indiscutabil, volumul NEMOARTE
a marelui poet Dimitrie Stelaru.
5.
Raportul dintre conştiinţă, politică şi gândirea liberă, constituie o mare
problemă a lumii contemporane. În aceste condiţii, care este, după dvs.,
raportul dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere?
Ei,
asta da
întrebare!
Dar şi
conştiinţa e de multe feluri. Bunăoară cea religioasă. Deci a unui grup care
împărtăşeşte un anume canon (să zicem).
Stăm şi privim cum prin faţa bisericii adastă câţiva cioroi spilcuiţi şi privesc
cu atenţie un beţiv ce şi-a adus aminte de Dumnezeu, cu o mână îşi face cruce şi cu cealaltă îşi pipăie bruma de bani din buzunarul de la
piept. Sau două precupeţe
închinându-se fugar că au vândut iute laptele îndoit cu apă. Sau
bătrânelul pişicher care ridica pălăria ponosită, îşi face cruce , dar ochii
tiva la pulpiţele dolofane ale unor liceene ce la rândul lor fac cruciţe iuţi
cu gândul la teza de la română îngânând “dă-mi doamne Eminescu, dă-mi doamne
Eminescu”. Conştiinţă şi gândire liberă, deci…
Iar despre
conştiinţa politică e atunci când nu e!
Lasând
gluma la o parte şi fără să ne ascundem după deget, necesitatea de a comunica în tâlhăria
comunistă solicita disimularea în tropi din ce în ce mai elaboraţi, ceea ce era la urma urmei o
“şcoală”. Din alt unghi, deunăzi am avut neplăcerea să asist pe sticla locală neelaborată la încercarea unui
“ilustru” demolator de vise , doctor în istoria partidului unic şi hăcuitor
lacom de texte poetice cum încerca să-şi adjudece virtuţi culturale
inexistente. Schiza începe de la conştiinţă, gândirea nu poate fi decât liberă.
Raportul nu poate fi cuantificat decât din acest punct de vedere, iar cetăţeanul,
la urma urmei, e un biet plătitor de impozite şi taxe mai mult sau mai puţin
locale.
Corolar, poate de dincolo de Stix magistrul Mihai Ursachi recunoaşte ca
este un exemplu perfect al simbiozei
conştiinţă şi gândire liberă.(Şi măcar o
perioadă nu a plătit impozite tâlharilor…)
6.
Literatura – la frontiera mileniului III. Din această perspectivă cum apare,
pentru dvs., literatura română contemporană?
Literatura, arta în general , va deveni problema intimă a elitelor. Cu
atât mai mult cea indigenă. Numărul de cititori scade în detrimentul creşterii numarului de “puitori de mine”, a autorilor, adică. Ei, să n-o luăm în tragic ,
generaţiile au un sistem propriu de apărare , şi, după limpezirea de rigoare,
vor apare (cititorii adică).
Depinde şi
ce propui…
7.
Credeţi că există un timp anume pentru creaţie sau este vorba despre un anumit
„program” al scriitorului? La ce lucraţi în prezent?...Pe când o nouă carte?...
Dacă
pentru proză lipsa unui program este finalmente fatală , în poezie ai
lejeritatea programului şi ritmului propriu, de altfel, la fel de fatal.
Apriţia cvasitardivă a volumului Omphalos
nu denotă o rupere totală faţa de masa de scris. Dimpotrivă. Muncesc , aşa cum
pot, la un nou volum de versuri care parese va vedea teascul în acest an . Dar
nu de teasc mă tem.
7 + UNU. În
contextul celor afirmate, pentru a avea un dialog mai direct cu cititorii
noştri, selectaţi din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să vă
reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
De exemplu, acesta:
în coteţul ei de oase inima
palpită eu birjar
caleştii trupului pe care
îl locuiesc vremelnic
mân spre soartă
aş provoca ceaţa la duel dar
nu răspunde aş
birui poate sau m-aş mântui
aş provoca iubirea la moarte
sau
m-aş nărui
dar
ce cavaler al coteţului
poate fi un birjar
şi al zăpezii
năvalnice anotimpurile trec
o secundă
inundă şi imunda caleaşcă
se-nfundă
cu roţile în neant
Botoşani, 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu