gheorghe uriaşu'

pe valea vezii la deal dincoace de pitești

în păcal făgețelului

adevăratele povești

când încep

nu se termină niciodată

era primăvară
şi cu toţii aşteptau ziua aceea
însemnată cu roşu în călindar
când
de ani buni gheorghe uriaşu’
intra călare în crâşma lu’ dumitru cinzeacă

în anu’ acela
sfântu’ gheorghe căzuse într-o joi
după paşti
harmonică ţambalu’ şi trei viori negre lucioase
veniţi de la cocu de cu seară la mâţă chioru’ ca de fiecare data
acum erau acolo băţ
la intrare
în faţă
aşteptând cu arcuşurile în mână să apară conaşu’

popor
tot satul
numai bărbaţi
în frunte cu dascălu’ busuioc perceptor lăscaie
sanitar cleşte şi jandarmu’ pistol agăţat în şnur şi sabie
luaseră în cont de dimineaţă câte una mică
şi aveau chef de râs şi de vorbă

pe la zece
suna goarna la primărie
apoi clopotul mare urzea liniştea peste sat
gheorghe uriaşu’
se ştia bine
încăleca iapa lui sură toată
şi pornea în buiestru
la pas

pe drum nimeni
ici-colo câte o muiere răzleţită prin curte
trăgea cu ochiul aşa peste gard
să vadă

când vine

când trece
mândru şi chipeş
spre cârciumă primaru’ călare pe iapă

lumi

lumi paralele care sunt aici care sunt acolo

care există și de care nu știm

pre pământ în ceruri stele

după trei zile şi trei nopţi

lumea

era făcută
gheorghe uriaşu’ ieşea vesel în prag ultimul
slobozea în aer deasupra trei focuri albe de puşcă
îşi lua iapa de căpăstru şi pornea spre casă agale pe uliţă !..