Despre păcala făgețelului sau din poveștile nescrise ale unui poet drag

 

Admirabil „document de viață” undeva / pe valea vezii la deal dincoace de pitești / în păcala făgețelului. Lui Petruț Pârvescu i s-a limpezit vocea interioară și valorizează ceea ce e de nerostit, dar poate fi sugerat, dacă ești poet adevărat, auziți: păcala făgeţelului / nu e un sat // pe valea vezii la deal dincoace de pitești / printre dealuri păduri şi vâlcele / e doar o poveste nescrisă. Sigur, cartea lui e o „poveste nescrisă”. Trebuia să lămuresc din start această percepție a sufletului lui gânditor.

Nu pot să nu mă bucur recitindu-l (de parcă aș fi scris eu versurile, inclusiv la nivel lexical; o convenție lirică personală în care mă recunosc). E o încărcătură existențială distinsă în versuri, legată de copilărie și de viața la țară (în vremea colectivizării!), în care se pun de acord vorbirea cu viziunea interioară a poveștii nescrise: cald / zăpușeală cuptor / stam de fleașcă răstigniți sub nuc / râdeam povesteam despre noi. În condițiile în care, atrage atenția poetul, cobora ziua în prag / neînceputul.  Neînceputul! O poveste nescrisă: lumea în păcala făgeţelului vorbea în şoaptă / pe la garduri / pe la poartă / pe la pârleaz ca vecinii / mai ales seara după ce se culcau găinile / că au văzut ei / că au auzit ei cu ochii lor farfuriile alea zburătoare... Interesant, altfel, la Păcala Făgetului („undeva în Muntenia”), e și Gheorghe când cade pe gânduri: ce folos cădea pe gânduri gheorghe / prea târziu pentru noi / prea târziu / și arăta cu mâna ulița goală. Dar remarcabilă e „povestea nescrisă” din poemul intitulat „Rânduiala”: potrivit hârtiilor de la primărie / mărin a lu’ ciuru’ nu venise din ultimul război / era dat dispărut pe front în iarna lu’ 43 / şi anii au trecut // înfloriseră merii / se trecuseră merii / bradul de măr dulce cu ştergar şi colaci / rămăsese agăţat de-atunci în stâlpul porţii // aşa / urca marin în sat / coborând din morţi / tot neamul lor de ţărani liberi duşi la oaste / pe la cuceanca pe cărare prin pădure / slab nebărbierit cu pălăria în cap / un om străin care trecea pe uliţă // sâmbătă / vara / la amiază / ioana lu’ ciuru’ / făcea pomana mare de şapte ani / lumea / popa ceaslov şi dascălu’ colivă / mâncau liniştiţi afară în curte sub nuc // când a intrat / mărin a înţeles totu’ / groapa era zidită demult şi nimeni nu ştia // ca să nu strice rânduiala / s-a aşezat creştineşte  / lângă ceilalţi / a mâncat şi a băut împăcat pentru morți! Că în satul copilăriei lui, din morți / sufletu’ cobora și urca, subliniază în alt poem Petruț Pârvescu – câtă tensiune metafizică!

Cu mijloace de expresie adecvate, redând fragmentar lumea de acasă, cu cuvinte magice moștenite din familia de origine, Petruț Pârvescu (neașteptat pentru mine, îl știam botoșănean, nu orgeșean; l-aș trece în prima linie a poeților dragi) își înnobilează resursele creative cu noua sa carte.

 

24 iunie 2019. BV

 

Liviu Ioan Stoiciu

 

buchetul inocenței

mulţi
au văzut şi auzit gârla vezii
dar pe malul ei puţini au şezut

 

mijeau tuleiele în draci

floare ascunsă ghiocul

creştea uimit sub cele patru colţuri

pe oala întinsă mustaţa subţire lua foc

venise vremea aceea

 

cu un buchet de flori

deveneai bărbat

iar flăcăii începuseră să afle secretul

ilinca lu’ mutu’

jos

în vale

la rotoaica sub pădure

avea leacul

 

singură

frumoasă

de cădeau stelele pe spate

în urma ei noapte de noapte

iar fetele mari aveau somnul muncit

când sub pădure la ilinca

dimineaţa

lampa mică prindea în floare zorile despletite

 

încă verde mură coaptă

blestem

cărau muierile vorbe grele prin sat

toţi bărbaţii o doriseră de nevastă

dar nu îndrăzniseră

acum

îndrăznea ea

 

cu un buchet de flori

deveneai bărbat

numai flăcău să fii

cu aţa întreagă (aşa îşi jurase ilinca)

treceai dincolo fericit

pe malul celălalt

şi o ţineai minte toată viaţa!