spovedania uni tată către fiul său

Dragi prieteni,

Spovedania unui fiu către fiul său, este un poem în trei părți: chiaburu’, limbă, limba, tocu’ și cerneala. Un poem despre tatăl meu sau tatăl vostru, mai mult sau mai puțin, pentru toți aceea care, într-un fel sau altul, au avut de suferit ororile regimului comunist: frați, bunici, rude, vecini, mame sau tați. Ei bine, ca despre toate acestea să se știe, să se cunoască și, să nu se mai repete niciodată!

Fenomenul Pitești a reprezentat un experiment de reeducare ce consta în distrugerea psihică și fizică a individului uman. Această operațiune a început în anul 1949 la închisoarea din Pitești și s-a răspândit la tot sistemul penitenciar din țară. Regimul comunist, instaurat de ruși în România, cu ajutorul cozilor de topor, împreună cu securitatea și sistemul concentraționist, apus pus la cale un plan diabolic de lichidare morală și fizică a deținuților politici, după modelul rusului Anton Makarenko. Experimentul a încetat după moartea lui Stalin, în anul 1953, dar urmele lui etice și estetice și morale mai sunt vizibile și astăzi!

 

1. chiaburu’

“sculați voi oropsiti ai vieții
voi asândiți la foame sus
să fiarbă-n inimi răzvră…”

așa intrase tata pe ușă în beciu’ domnesc
sediu' securității statului gura boului
de la raionu' vedea
însoțit de doi caralii
cântând

auzise pe când lucra ca ucenic
la o simigerie pe colțea
în bucurești
de 1 mai
înainte de război
când unii treceau veseli cu steagu' pe umăr
cântecu'
și lui îi plăcuse

paștele mă-tii de chiabur
grijania voastră de trădători
băăă dușmani ai poporului
vampirii dracu'
țara arde și baba se chiaptănă

căpitanu' suveică
o namilă păroasă de găzar de la poiana lacului
cu mustața pe oală
crescut printre orășeni
băiat de la țară
se ridicase nervos de la masă
și-i arse una zdravănă direct între ochi

era spre toamnă
începuse și la păcala colectivizarea
l-au așezat creștinește cu răspundere
pe un scaun de tablă
sângele era de acum negru pe dușumea

așa
ce avem noi aici
pe masă era pregătită o cerere de intrare în colectivă
i-a zii mă
de ce mama dracu’ nu semnezi
așa un om de vază
respectat
ca dumneata

să fie bine
să nu fie rău
și își răsucea mustața cu mâinile
uite
un exemplu dat matale acolo
și gata
terminăm repede
ne pui pe noi oameni cu multă treabă pe drumuri
ai mână
degete
gură
limbă
ochi și urechi
că la cap ești întreg
omule
ce Dumnezeu

tata nu scotea o vorbă
stătea mut în fața lui cu mâinile-n poală aproape legate
să nu care cumva să-i sară vreuna pe toc și cerneală

tăcere
și el și tata și caralii
lasă mă
am înțeles
o să semnezi cu limba

luați-L!..

 

2. limbă

la pitești au ajuns spre dimineață
camioane și dube întregi de țărani
de-ai noștri de prin alte sate
chemați cu subsemnatu’

puhoi
lume mută
ca la război
război război
dar să știm și noi ar fi zis gore ăla mic

fără o mănă lipsă la raport din alt război mondial

era ceață
dar tot se vedea curtea mare a închisorii
cu ziduri înalte și sârmă ghimpată în cap
caralii și câini de jur-împrejur

acolo
ne-au împărțit pe căprării
grupe și plutoane
ne-au tuns chilug ne-au îmbăiat

și ne-au dat cu DTE pentru păduchi
eram pregătiți pentru front
dar fără arme

ne-au încolonat
trei câte trei și ne-au dat numere
să știe fiecare cum îl cheamă
apoi ne-au ales ca pe caprele râioase irinuca
să nu fie unu din același sat
din același neam
credință
dacă se poate să fie și sărac și bogat
cu carte
și fără carte
liberi de partid sau cu carnetu’ semnat
să poată oamenii să mai schimbe așa între ei
la bucurie și la necaz
câte-o vorbă
să afle să știe
să nu moară proști

limbă
ai grijă ce spui
i-a șoptit într-o zi lu’ tata
moș cinteză ăla bătrânu’ fără ureche
aici nu ești fată mare la spovedanie
bagă la cap

înainte de paște
la noi la păcala
se trăgeau clopotele zile-ntregi se bătea toaca
oamenii se spovedeau și țineau post
dar nu uitau nici de morți

veneau cu degetele-n mână fiecare
alții cu dinții rupți din rădăcină
cu urechile tăiate sau găurite frumos
cu unghiile lungi în palmă netăiate
pământ negru sub ele pe dos
stele verzi pe ceru' gurii
toate pe rând și în rând numărându-le
atenți
cu grijă mare
zicea caraliu’
în fața tuturora din celulă
să nu care cumva să lipsească ceva
ca pufanii la apelul de seară al bocancilor
Doamne ferește și apără

prima oară am lut-o pe ocolite
că n-am găsit hârtie
că nu scria tocu’ cerneala
am zis am spus
degeaba

un pumn zdravăn după ceafă două palme grele
și un pulan pă cocoașa
îți spunea că bați câmpii

ca ai lut-o prin păpușoi pe arătură și că ai greșit undeva

mă refăceam
am dat multe de la mine și de la alții
că nu știu că nu-mi aduc aminte
ce trebuie să zic
ce trebuie să scriu
că nu țin minte
că uit repede

hâț
un șut în cur
întorceam pe loc
și de la capăt
că nu se vedea că nu se auzea bine
ba că eram prea departe pe valea vezii
ba că eram prea aproape la deal pe hârsu
ba mă pierdusem singur în pădure
ba că nu ieșise porumbu'
ce mai
un sfânt în pustiu fără religie
mă durea capu' cercuri cercuri
urechile chiuiau
ochii
dar ți-ai găsit

aici totu’ era calculat
fișat adnotat
pârât de toată lumea
la toată lumea
arătat cu degetu'
scris direct pe tablă
cu litere mari să vadă toți
chiar dacă unii nu știau șă citească

dimensiune greutate direcție
palma pumnu’ capu' în gură pulanu' bocacu'
erau înscrise direct pe piele
să ții minte și să nu uiți
fiecare centimetru
punct lovit punct ochit
ți se găsea haina potrivită cu dungi negre și albe
lungimea grosimea culoarea nasturii
așa că s-a prins repede tovarăsu’ sergent

ăsta n-a înțeles nimic frate
îi tot dă înnainte face pe prostu'
se rezolvă repede nicio problemă
și râdea hotărât în hohote pe săturate
ecou' în valuri grămadă pe holuri buluc
te da cu capu' de toate zidurile
mă tem c-o să rămână repetent săracu’
ani de zile la rând

auzeam ca prin vis
undeva departe în urmă

duceți-l repede
jos
la beci cu el
până nu se răcește
poate scapă!

3. limba fără toc și cerneală

jos
în beciu' domnesc
se sfârșea și începea infernu’
facerea
și desfacerea
paradisu' și purgatoriu'
o lume trecea și alta o lua de la capăt

trupu’
prea greu ca după moarte
amețit pe bune cădea fleașcă
cu capu’ mare umflat pe cimentu’ gol umed
ca după o petrecere interzisă
pe eșafod

smoală
striga bătrânu' matelot
iar noi eram buluc pe punte călare
pe coate și pe genunchi
niciun nor nicio adiere pluteam ani de zile-n derivă

pământu’ plat în zare nicăieri
se-nvârtea-n cerc pe loc
cu măruntaiele grămadă
nervii debranșați ochi urechi gură și celulele fără gratii
sus pe catarg
deținuți caralii câini bâte bocanci și pulane
zburau direct prin tavan

mă adunam cu greu pe reprize
nu bătuse gongu'
dar spectatorii erau demult în picioare
delir
strigăte urlete ovații

cu buza ruptă fără arcadă și un ochi lipsă în palmă
cu nasu’ spart degetele franjuri
coaste îndoite
umblam ca un bezmetic
ce mai
mă dureau toate alea cu sânge
fără nervi
nu mai simțeam
nimica

nimeni de-acasă să arunce prosopu'

prins cu număratu’ la podea
simțeam totuși
se petrecuse acolo înlăuntu’ neclar
un gol fundamental nedefinit
un gust ciudat amar de cerneală trezită
undeva în gură
pe limbă

atunci
mi-am amintit de școala primară
de frumoasa învățătoare domnișoară
cu sânii mici gropițe în obraji mușcată de vărsat
ochi buze picioarele totu'
de care eram îndrăgostit lulea până peste cap
și de stejaru’ plantat de tata mare în fața scolii
îmi venea să deschid larg ferestrele și să strig
bucurați-vă fraților

mi-am amintit de caietu’ cu foaie velină
de cel cu liniuțe și pătrățele mici
de toc și călimară
de degetu’ acela murdar muiat mereu în gură
și de sugativă

stam acolo
în mijlocu' clasei aplecat peste mine
ca un sac plin de cartofi toamna
sprijinit zdravăn de caraule
colegii se uitau și nu le venea să creadă
o vreme a vremilor cât o eternitate

am văzut așa ca prin noapte
soarele dimineața
celula goală și toată păcala făgețelului

prin zăbrele de aur
zburau păsări cu aripi
flori de măr înflorite
câteva raze
doamne
cum trece timpu’
venise primăvara

auzeam slujba mare de paște
veșnica ei pomenire de la biserica din vale
simțeam miros de tămâie prin toată celula
preotu’ vasile cânta cu noi
“Hristos a înviat din morți
Cu moartea pre moarte călcând
Si celor din morminte
Viață dăruindu-le”
aleluia

o găleată de apă rece și gata

m-am trezit brusc
cu căpitanu’ suveică portret și statuie
tânăr mândru pe sub mustață faur
rădea în fața mea așezat pe un scaun de tablă
cu o foaie în mână
fluturând-o vesel ca pe un steag
pe redută

vezi bă
ce era așa de greu
fercitule
ai semnat!..