Mişcarea liberală din România la ceas aniversar - La multi ani PNL !

N.B. Ca intelectual şi cetăţean român, cred că, în România de astăzi, este nevoie, mai mult ca oricând, de o abordare pragmatică a relaităţiilor politice româneşti. PNL este unul dintre oportunităţile acestui fenomen.

Sărbătorim astăzi, 24 mai 2013,  138 de ani de la naşterea Partidului Naţional Liberal, unul dintre cele mai reprezentative partide pe eşicherul politicii româneşti.

PNL a fost înfiinţat la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care se numărau Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, au pus bazele PNL,  formațiuniune politică de centru dreapta, care avea să marcheze pentru totdeauna istoria României.

Originile mișcării liberale trebuie căutate în perioada pașoptistă şi unionistă, momentul 1875 constituind doar instituționalizarea unor grupări deja existente pe scena politică românească. PNL s-a dovedit, încă de la început, un catalizator al energiilor creatoare ale poporului român, bazate pe individ şi proprietate, pe lege, pe respectarea drepturilor şi libertăţiilor fundamentale ale omului, pe libera iniţiativă, meritocraţie şi progres, principii, caractere şi viziune sistemică Liberalii au reprezent şi reprezintă interesele burgheziei (bancheri, comercianți, industriași, meșteșugari, meseriași, fermieri), ale intelectualitații (avocați, medici, funcționari din aparatul administrativ, studenți, profesori, juriști), în general, ale celor cu iniţiativă şi competenţe. 
Baza liberalismului românesc, cu alte cuvinte, a reprezentat-o şi o reprezintă clasa de mijloc, creatoare de bunuri şi servicii, progres şi civilizaţie. Liberalismul trebuie să creeze doar cadrul instituţional-modern al dezvoltării şi afirmării ei, ţinând cont de condiţiile specifice României într-o Europă integratoare. Principiul liberal « Prin noi înşine ! » trebuie regândit şi reevaluat, astfel ca identitatea românească să prindă conturul şi personalitatea necesară. Într-o Europă unită, românii şi România să fie consideraţi parte !

Practic, din 1848, liberalii au jucat rolul principal în procesul de modernizare a României: 1859 – Mica Unire, 1877 - Independenţa de stat a României, 1866 – prima Constituţie modernă a României,  Votului universal, 1881 – instaurarea Monarhiei, 1918 - Marea Unire, 1921 – Reformă Agară, 1923 – Constituţia României Mari, crearea unora dintre instituțiile necesare funcționării statului modern român cum ar fi Banca Națională a României. În toată această perioadă, liberallismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă, iar liberalii au acționat sub principiul „Prin noi înșine!" care este și astăzi deviza Partidului Național Liberal.

De-a lungul istoriei, la conducerea PNL s-au regăsit presonalităţi politice de prim rang : Ion C. Brătianu a fost primul președinte al PNL, până la moartea sa în 1891, urmat de Dumitru Brătianu (1891 - 1892), Dimitrie Sturdza (1892 - 1908), Ion I. C. Brătianu (1908 - 1927), Vintilă Brătianu (1927 - 1930), Ion G. Duca (1930 - 1933), și Constantin I. C. Brătianu (1933 - 1950). Liberalii au avut relativ o perioadă lungă de conducere între 1867 și 1937, guvernare întreruptă în principal de Partidul Conservator, pâna în 1918 iar apoi de Partidul Național Țărănesc. După Revoluția din 1989, PNL a fost reînființat de Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V. Săndulescu, Sorin Bottez ș.a., primul său președinte fiind Radu Câmpeanu. La conducerea PNL au urmat, în ordine, Mircea Ionescu Quintus (1993-2001), Valeriu Stoica (2001-2002), Theodor Stolojan (2002-2004), Călin Popescu-Tăriceanu (2004-2009), Crin Antonescu (2009-prezent), personalităţi ale vieţii politice româneşti contemporane. 
În timpul guvernării PNL, 2004-2008, România a atins un nivel de dezvoltare economică fără precedent, sub impulsul unor politici liberale, incluzând reducerea fiscalității, încurajarea inițiativei private și a investițiilor. Din punct de vedere politic, forța electorală a PNL l-a transformat într-unul dintre cele 3 partide mari din România. După douăzeci şi ceva de ani de viaţa politică românească îşi caută, încă,  cu frenezie identitatea. Partidele de centru-dreapta, după cum demonstrează istoria mai veche sau mai nouă a vieţii politice, reprezintă, în condiţiile actuale, singura alternativă credibilă şi viabilă progresului, prosperităţii şi democraţiei.

Ca urmare a unei acute crize, cu nuanţe economico/politice interne şi externe, a vieţii politice româneşti, în 2011, Partidul Național Liberal a format alături de Partidul Conservator (PC) Alianța de Centru Dreapta (ACD). Aceasta și-a unit mai departe forțele cu Partidul Social Democrat, punându-se astfel bazele Uniunii Social Liberale (USL), proiectul politic al opoziției unite şi, apoi, a guvernării unite.
Alianţa USL este, în condiţiile de azi, forma cea mai concretă de manifestare a  ceea ce în perioada interbelică, şi imediat după revoluţie, PNL a incercat să transpună în practica românească – politica neoliberalismului. Conjunctura internă şi externă,  dificultăţiile economice, starea naţiunii, a categoriilor sociale concrete care o compun, fac, însă, ca ea să se realizeze pe etape, în cadrul unor alianţe de natura social-liberale, capabile să reducă efortul păturilor defavorizate. Statul minimal, gândit de liberali, în condiţiile date, trebuie, pe linia reformelor de investitii şi modernizare a României, să fie atent la nevoile de zi cu zi ale cetăţenilor săi, la politica de tip social. Este, cel puţin, în condiţiile date, una din modalităţiile concrete de abordare responsabilă a realităţii, în condiţiile unei drepte politice dezbinate, incoerente şi imprevizibilă... 

Iată de ce, unirea forţelor liberale, într-o dreaptă coerenta şi puternică, rămâne, pe mai departe, un deziderat dar şi o mare provocare a liberalismului românesc.