marți, 7 august 2018

ruşinea



a treia zi după nuntă zilele nu se mai numără

două nunţi deodată
lucru mai rar pe la noi la păcala
a lu’ noroc şi lu’ bâzdoacă
au prins liberă după paşti prima duminică

ghiţă a lu’ noroc
tot acolo
în bătătură a treia zi
lângă brad în pricioare
petrecea de zor cu neamu’ şi lăutarii

gherghina fată mare
şi el primul
cearceaful alb pe culme întins la soare
cu floarea într-un colţ spartă
strălucea ca un steag

pădurea şi pământu’ un car cu ţoale
averea păcatu’ şi femeia
urzeala prinde firul din urmă şi sporeşte

cer soare lună stele
lumi paralele

manole a lu’ bâzdoacă tocmai pregatea boii
iar lina cum fusăse învoiala
în rochie de mireasă
gătită ca o floare
pe grapa de mărăcini cu broboadă în cap
muiere fată pe carceafu’ alb

cine face ca mine ca mine să paţească
striga ca din gură de şarpe ghiţă goarnă pe uliţă
ridicând bucuros deasupra o ploscă de cireş negru
plină cu ţuică de prună

lângă troiţă
în dreptu’ lu’ dascălu’colivă
manole s-a oprit cu boi cu tot
ca popa tache să închine peste grapă
de trei ori
în cele patru zări
busuioc şi aghiazmă

stelele cad uneori atât de frumos
urmele urcă în cer noapte de noapte lumina!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu