Mircea Cărtărescu la Botoșani

Uniunea Scriitorilor din România anunță nominalizările la Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" – Opera Omnia, pe 2016.

Atfel, pe site-ul USR sunt publicate rezultatele în urma sondajului efectuat de Fundaţia Culturală "Hyperion-cb" Botoşani la 20 de Filiale ale Uniunii Scriitorilor din România, 16 reviste de cultură şi alte entităţi sociale şi culturale:

1. Mircea Cărtărescu
2. Ovidiu Genaru
3. Ioan Moldovan
4. Aurel Pantea
5. Marta Petreu
6. Cassian Maria Spiridon
7. Liviu Ioan Stoiciu
8. Lucian Vasiliu

Ediţia din anul 2017 a Premiului Naţional de Poezie “Mihai Eminescu" se va desfăşura în perioada 13-15 ianuarie.

N.B. Astăzi, 15 ianuarie 2017, la Botoșani, Mircea Cărtărescu, unul dintre marii poeți români, va fi înnobilat cu Premiul Național de Poezie “MIHAI EMINESCU” – Opera Omnia, pe anul 2016.

Dragostea

1

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.

mama ştiu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
şi brusc umbra ei pe safaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene şi oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
şi o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre şi intestine
îi continua joaca.

2

era o corabie din pânză de păianjen.
călătorea pe marginea curcubeului negru
ca pe marginea unei batiste cu chenar.
mama vedea în jur norii de staniol
care îi reflectau chipul.
din când în când, bombardierele americane
se încurcau în cuiburile de păianjen
ale tambuchiului, ale bocaportului
dar mama, la etravă
le apuca delicat între degete
şi le lansa apoi, descurcate şi zbârnâind
ca pe nişte modele din balsa şi celofan.

încă era curajoasă, deşi în corpul de porţelan
picurase stropul de sânge.
deşi părului ei săpat în diamant
i se tociseră vârfurile.
deşi sub bluza ei de gumă arabică
i se arcuiseră sânii.
încă era curajoasă
încă era orbitoare.

3

umbra mamei, printre vilele verzi,
printre tecarii albaştri
aruncă un ciob de sticlă în casuţe reci de şotron.
veni amurgul
ca un animal de carne transparentă
ca o floare cu petalele de gingii.
venira apoi stelele
şi începură să pască vilele verzi
tecarii albaştri.
umbra mamei căpăta organe ciudate:
trese,
decoraţii,
cravase.

îi crescu păr pe piept şi pe antebraţe.
îi crescu păr pe falangele degetelor.
îi crescu capacitatea craniană.
dar asta nu avea să-l salveze.

4

o pisică deschise ochii şi văzu o farfurie neagră
în care o femeie neagră îi turna un fir de lapte negru.
un vatman intră într-un depou negru.
un fluture se aşeză pe un zid negru.
doar curcubeul mai scânteia
aruncând flăcări negre.

venise vremea dragostei, sfârşitul lumii.
venise apocalipsa, care e dragostea.
venise fiara care latră flacăra
venise aparatul cu manometre, cadrane, cilindri, biele, bujii, globuri de sticlă, curele de transmisie
şi care pompa sub pielea stelelor ameţeala
venise pipăitul cu mirosul în lesă
venise vazul cu auzul în colivie
venise fiinţa cu neantul încolăcit după gât
venise înghesuiala, fier lângă plastic, oţel lângă sticlă, enzime lângă ciment,
clor lângă pânză şi frunze în glande şi oase în rouă şi
ochi în stilouri şi fălci suprapuse şi gheare şi pioneze
şi nori şi păpuşi şi oceane

totul în tot
tot peste tot
dinţi în dinţi şi gură în gură şi sex în sex şi coaste în coaste
şi istorie şi piuliţe şi figuri de stil
şi permanganat de sodiu şi flori cu petale, sepale, stamine, pistil
toţi iubind totul
toţi fecundând totul
peste tot numai apte şi apti
numai icre şi lapţi
încât cosmosul de lumine
văzut de departe, e doar fiara care se împreunează cu sine
fiara din apocalipsă
eclipsă de spirit,
eclipsă.

5

dar mama era deasupra
era încă de neatins
ea naviga pe arcul curcubeului deasupra lumii negre
şi oasele iliace îi crescuseră ca nişte aripi gălbui, ca de flutur,
mama-şi lua zborul vâslând din oasele iliace
peste acoperişuri şi paratrăznete
până ajunse în lună.

6

luna era un mare balon de săpun
ce reflectă în curbură lumea de jos
ea atrăgea copacii şi scotea petalele din boboci
ea forma în profunzimea pământului florile de mână
ea pieptăna cristalele de cuarţ
deşuruba femeile bătrâne ca pe păpuşile chinezeşti
şi scotea din ele adolescente
deşuruba adolescentele şi scotea fetiţe
deşuruba fetiţele şi scotea un oftat.
luna cea galbenă
plutea deasupra curcubeului negru
iar mama pătrunse în ea, se ghemui acolo
lipindu-şi aripile una de alta.

7

umbra mamei se zbătea-n plină dragoste
cu uniformă ferfenită, cu buletinul fâşii
îşi croia drum prin dor, prin langoare
prin luxură, prin pasiune, prin emoţie, prin lascivitate
căci
- dragoste ! urlau caloriferele
- dragoste ! draperiile
- dragoste ! magazinele de piese auto
- dragoste ! şobolanii
umbra mamei printre răcitoarele negre
cu gheaţă neagră, făcea paşi negri
zgâriat de uneltele negre-ale dragostei.

8

luna cea galbenă
plutea deasupra curcubeului negru.
aripile mamei începură să se destrame
faţa i se lăţi, ochii se spălăciră
până substanţa corpului ei se omogeniza cu a lunii.
doar scheletul subţire se mai văzu
prin transparenţă, o vreme.

9

tata văzu deodată răsărind luna.
deasupra bucureştiului, deasupra atelierelor ITB
răsărise luna mai mare decât pământul.
şi toate obiectele negre şiroiră umbre colorate
şi umbra mamei, tată, şiroi o umbra colorata
cu trupul subţire şi craniu enorm.
dragostea neagră nu era dragoste.
sculele negre nu erau scule.
fusese fiară, coşmarul negru, apocalipsa, trezia
fusese realul, stihia.
"ciudat vis am visat", gândi tata
"în care se făcea că lumea există".

10

craniul tatălui deveni uriaş
gândirea sa deveni infinită
voinţa sa deveni fără frână
puterea sa deveni fără margini.
privi oraşul şi oraşul se dărimă.
spuse o vorbă şi galaxia se sfărâmă
întinse aripi şi se înalţă
vâslând înspre stele
străpungând cu imaginaţia miliarde de lumi paralele
simţând pe spinare curentul rece al sorilor
dărâmând cu aripi de liliac orice scară a valorilor
prin probabil, prin veşnic, prin niciodată
înota cu faţa nealterată
pe când respiră
trecuturi şi viitoruri de mucava.
între degetele perlate
purta o floare cu patru petale unificate
şi purta un ochi albastru în loc de craniu
de care îi atârnă corpul subţire şi straniu.

11

tata ajunse în faţa lunii.
scheletul mamei se topise-n substanţa ei.
luna emise o limbă de flacără
şi ceea ce era nici tu, nici eu, nici el
persoana a patra de neconceput, se târî înspre globul de foc.
şi dragostea avu loc.

12

şi dragostea avu loc
şi globul întră în vibraţie
şi-n jurul lui se adunară - de unde? de când? -crochiuri şi guase
proiecţii ortogonale, machete, simulări pe calculator
scheme de maşini, materiale didactice
formule algebrice.
şi-n acest nor ireal sfera se sfărâmă
în doua, în patru, în opt, în şaisprezece
în treizeci şi două, în şaizeci şi patru
până deveni un arici de mare, apoi un viermişor,
un peşte primitiv, o broască, o pasăre
un oposum, un cimpanzeu, un copil
un val, un astru, o floare,
un nor, o cascadă, un cleşte,
un viscol, o poezie, un sabot, un tramvai
o lume, o muscă, o structură economică, un preot, un icosar
amintirea unei nopţi de dragoste, proiectul frăşinului de a mai înfrunzi
o dată, zâmbetul inconfundabil al cristinei, toate ferestrele, tuturor blocurilor din toate oraşele lumii, toate bacteriile existente în corpul oceanului, o vulpe
care udă zăpada de sânge rozându-şi piciorul prins în capcană, dragostea, ura, agonia, fatalitatea, toate manuscrisele şi tipăriturile, rasele de oameni care
vor exista peste zece miliarde de ani, camera în care scriu acest poem şi fiecare literă din el, posibilitatea de a nu fi scris niciodată nimic, de a nu fi
mircea cărtărescu şi de a nu fi existat niciodată şi de a nu fi existat nimic niciodată
căci dragostea este totul
iar totul este făcut mai ales din nimic.

 

Cultura –Un proiect pentru toţi

N.B. În atenţia botoşănenilor şi nu numai!

Conştient de sarcina pe care mi-o asum, în totalitate, la modul cel mai serios cu putinţă, dar, în urma a numeroase şi îndelungi deliberări (interior-exterioare!), cu demnitate, onoare, profesionalism, şi, de ce nu, un anumit curaj.., în aceste vremuri.., m-am hotărât.., de ceva timp.., susţinut(!)  de aproape Întreaga Obşte Culturală, să particip la concursul de proiecte pentru postul de manager la Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Botoşani, şi să fac publică atitudinea mea.

E o competiţie.., e un risc, despre care nu este cazul să discutăm.., e o luptă! 
Mi le-am asumat!..  Sunt pregătit să câştig(ĂM).., sunt pregătit să pierd(EM)! 

Ca cetăţean al agorei, fără a darâma scaune şi fotolii trecătoare, în măsura în care ele devin vacante, mă preocupă criteriile de performanţă, competenţă şi profesionalism, ca funcţii ale scaunului şi nu scaunul funcţiei!..

Dincolo de toate şi de tot..., sunt unul dintre  oamenii care ţin la principii şi onoare!

Ca prof. de istorie-filozofie, scriitor şi publicist, cum ar fi zis nenea Iancu.., de peste douăzeci şi ceva de ani locuiesc pe aceste meleaguri, binecuvântate de Dumnezeu, înzestrate cu har şi genialitate, cu oameni mândri, harnici şi talentaţi. 

Aici am familia, prieteni, cunoscuţi şi necunoscuţi respectabili. 

Cunosc, cum s-ar zice, realitatea!

M-am străduit, pe cât mi-a fost posibil, păstrându-mi echilibru şi demintatea, să mă integrez în societate, să iau atitudine, să fiu un soldat devotat dar, când a fost nevoie,  şi un bun caporal! 
Sunt cunoscut şi preţuit ca om, cetăţean, profesor şi Scriitor.. în Satul meu, în Oraşul meu, în Ţara mea... atât cât trebuie, merit şi nimic mai mult! 
În privinţa asta sunt mulţumit.., am fost, sunt şi voi rămâne, mereu, însă!..,  un om liber, conştient de vremuri, spaţii, timpuri şi realităţile lor! 

Despre mine, fără modestie şi falsă aroganţă speculativă, vorbească cei din jurul meu, cărţile şi faptele mele!..

De-a lungul şi de-a latul timpului migrator mi s-au propus diferite funcţii în cultură şi educaţie, pe care, după o analiză dreaptă, amănunţită, le-am refuzat, rând pe rând, politicos.

Iată, a venit vremea, ca, din postura în care mă găsesc,  întrunind sufragiul  colegilor de breaslă şi de suferinţă, a unora(!) dintre factorii de decizie şi de control.., din-peste dealuri şi văi, tabere şi convenţii nelămurite îndeajuns, încă,  dar mai bine situată ca niciodată, până astăzi, să intru în arenă şi, împreună, să încercăm, cu toţii, să lucrăm pentru binele cetăţii, să legăm acea punte de legătură, corectă, necesară demersului nostru – cultura pentru toţi, de la toţi, în folosul tuturor!

Aici şi acum nu este cazul să vorbim despre zestrea culturală a judeţului Botoşani: tradiţii, datini şi obiceiuri; scriitori, pictori, sculptori, actori, muzicieni, creatori ai artei populare şi culte…

La toate acestea…, dacă amintim cele patru puncte cardinale ale culturii româneşti: EMINESCU, IORGA, ENESCU, LUCHIAN şi, cred, că, dincolo şi înapoia noastră.., lucrurile şi fiinţele sunt lămurite pentru multe generaţii. Punct!

Vom încerca, pe cât ne va fi posibil, cu ajutorul şi sprijinul oficialităţilor locale şi centrale, personalităţilor, de orice orientare politică, religioasă intelectuală.., meşteşugarilor şi creatorilor artei populare etc., să ducem mai departe proiectele şi destinele acestei instituţii, să luăm ceea ce s-a făcut bine, s-a dovedit a fi sănătos, trainic, de perspectivă în planul culturii populare şi culte, să le întregim originalitatea, numărul  şi farmecul lor cu altele noi, capabile să dinamizeze potenţialul cultural-strategic al judeţului Botoşani, să-l facem mai bine cunoscut şi preţuit.
 

N.B. Ca noutate absolută, legată de viitorul proiect…, ne propunem, printre altele,  înfiinţarea unui Complex cultural-turistic botoşănean, un fel de Muzeu al satului, la Botoşani sau într-o altă locaţie notabilă, capabil să valorifice, cerceteze, conserve şi promoveze zestrea cultural-tradiţională a judeţului nostru. 

Cu riscul de a mă repeta, să încercăm, dragi prieteni, prin toate mijloacele, ca acest potenţial, de excepţie, să-l ocrotim, conservăm şi să-l promovăm superior, iar prin programe şi proiecte structurale, medii şi de perspectivă, să-l facem mai bine cunoscut şi apreciat, atât în judeţ, în ţară cât şi în străinătate!   

Să încercăm, aşadar, să strângem laolaltă toate valorile şi capacităţile creatoare ale acestui judeţ, mai mari sau mai mici, mai mult sau mai puţin cunoscute.., să le cultivăm, să le punem în evidenţă, bună orânduire şi înţelegere.., fără patimă... şi fără a renunţa la criteriile de valoare, originalitate şi calitate, cu respectul, modestia şi recunoştinţa necesară!

N.B. Preocupat de bunele intenţii, dincolo de ordinea de zi  şi prezentarea de idei, aştept, şi pe această cale, opiniile şi sugestiile dvs., pentru o mai bună şi dreaptă reflectare în viitorul proiect de management al realităţilor culturale ale judeţului nostru!

cu prietenie şi respect,

Petruţ Pârvescu

contact: direct pe blog,

pe emai: petrutparvescu@yahoo.com

N.B. Acest mesaj este valabil şi în alte locuri, părţi de lume românească, care, în aceste vremuri.., îşi asumă, cu demnitate, curaj şi realism, rolul de vectori de normalitate, modestie şi competenţă, sunt legaţi, într-un fel sau altul, de realităţile şi valorile botoşănene.  

Nu sunt, nici pe departe.., naiv sau visător pe de-a-ntregul, sunt un om ca şi voi, dar sunt conştient de sănătatea şi valoarea demersului nostru de aici şi de pretutindeni!