BORIS MARIAN MEHR - Antologia poemului contemporan

 

"Ne trebuie, oare, o Arcă a lui Noe?

Leviathanul pare un blând caşalot,

Cineva ucide, tăcerea-i dă voie,

Mă aplec şi citesc  Pirkei Avot."

Boris Marian Mehr s-a născut la 19 noiembrie 1941-Rusia. Studii liceale – Colegiul Sf. Sava (fost Nicolae Bălcescu – 1959), studii inginerești - 1965 , debut în LUCEAFĂRUL – 1968, colaborări le ROMÂNIA LITERARĂ, CONTEMPORNAUL, LUCEAFĂRUL,  debut în volum – „Numele profesorului”- 1886 – Ed. Litera, a publicat opt volume de versuri. Referințe critice – Gh. Grigurcu ( STEAUA-1990),  Alex  Ștefănescu ( FLACĂRA – 1990), ISTORIA LITERATURII ROMÂNE – Marian Popa,  apoi de D. Micu, apoi de H. Zalis, prezent în Dicționarul Literaturii Române - Academia Română ( Eugen Simion), Dicționarul Scriitorilor Români – Ed. Dacia – Aurel Sasu, Dicționarul Scriitorilor Români- Iași, 2011, Boris Crăciun  și Daniela Crăciun- Costin, etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor România, ASR- București, secția de poezie

Poți cere iubire?

Cel care plânge,

Cel care pierde tot sângele,

Vântul de toamnă peste

O groapă uriașă,

Blesteme și țipete-n beznă,

Oseminte se nalță,

Se caută, se găsesc,

Nu au liniște,

Lacrimi de piatră.

Eu am văzut cum ochii lor piereau în ceață,

Eu am auzit ultimul lor strigăt,

Eu am văzut cum se nălța fumul,

Am auzit cum se închideau ușile,

Fumul era ultimul lor cuvânt,

Ultimul sărut, o literă,

Un semn pe un cer de lut.

Poți cere lumii iubire?

Poți cere orice,

Iubirea se-mparte

În iubiri mai mici, tot mai mici,

Până ce te trezești în palmă

Cu un dram de ură,

O scuturi, nu scapi de ea,

Iartă-mă, Doamne.

2.  Adio sau la revedere

Erau doi prieteni,

Unul Adio, altul Larevedere,

Făceam cu ei schimb de piepteni,

Lafkadio, zicea unul,

Belvedere, altul,

și-ndată se relua discuția,

la cuțite și la pahare,

după naufragiu apăreau  broscuțele,

dar domina un lup de mare.

Ce este prostia asta?

Întreba unul cu barba deasă,

 Părea că-i crește din țeastă, din carne,

Mă prinde febra când știu că-i cu coarne,

Ba are și coadă, te trage și-n țeapă,

Lumea e plină de  bacterii și apă,

Lătratu-n pustiu nu ajută pe nimeni,

Sunt un poem, îmi șoptește  Aldine,

Aldine era comandant  în Sardinia,

În uniformă semăna cu mătușa,

Cea care tușește sub ușă,

Popor ține frâiele-n puternica-ți mână,

Iar mâna e lungă și strâmbă și  brânză.

Fugi, cireadă, strigă Heracles,

Are o mie o sută șperakle, 

Nici o culoare nu va rămâne,

Dacă dau eu cu bomba de lână.

Neșovăind înaintezi și cânți,

Deasupra unei  mări de câlți.

Am scăpat de toate, în copilărie,

Ce spun aici este doar o sclipire

Din memoria celui  cu boli  alzheimerice,

Cine- a  văzut cele două Americe?

3. Istoria este uneori ca o barcă

Istoria este uneori ca o barcă

Legănată de ape negre-sângerii,

Cineva ucide, ce găseşte încarcă

Obiecte de cult, ochelari, jucării,

Cineva părăseşte în larg naufragiaţii,

Pe cei ce-şi salvează bunul rămas,

Ultimul coltuc, fărâma de viaţă,

Ziua de azi este doar un popas?

Ne trebuie, oare, o Arcă a lui Noe?

Leviathanul pare un blând caşalot,

Cineva ucide, tăcerea-i dă voie,

Mă aplec şi citesc  Pirkei Avot.

PS. Pikei Avot- Tratatul Părinţilor- parte din Talmud.

        

                                   Boris Marian, Bucureşti, 2012