sâmbătă, 28 ianuarie 2012

BORIS MARIAN MEHR - Antologia poemului contemporan


 
"Ne trebuie, oare, o Arcă a lui Noe?
Leviathanul pare un blând caşalot,
Cineva ucide, tăcerea-i dă voie,
Mă aplec şi citesc  Pirkei Avot."












Boris Marian Mehr s-a născut la 19 noiembrie 1941-Rusia. Studii liceale – Colegiul Sf. Sava (fost Nicolae Bălcescu – 1959), studii inginerești - 1965 , debut în LUCEAFĂRUL – 1968, colaborări le ROMÂNIA LITERARĂ, CONTEMPORNAUL, LUCEAFĂRUL,  debut în volum – „Numele profesorului”- 1886 – Ed. Litera, a publicat opt volume de versuri. Referințe critice – Gh. Grigurcu ( STEAUA-1990),  Alex  Ștefănescu ( FLACĂRA – 1990), ISTORIA LITERATURII ROMÂNE – Marian Popa,  apoi de D. Micu, apoi de H. Zalis, prezent în Dicționarul Literaturii Române - Academia Română ( Eugen Simion), Dicționarul Scriitorilor Români – Ed. Dacia – Aurel Sasu, Dicționarul Scriitorilor Români- Iași, 2011, Boris Crăciun  și Daniela Crăciun- Costin, etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor România, ASR- București, secția de poezie

Poți cere iubire?

Cel care plânge,
Cel care pierde tot sângele,
Vântul de toamnă peste
O groapă uriașă,
Blesteme și țipete-n beznă,
Oseminte se nalță,
Se caută, se găsesc,
Nu au liniște,
Lacrimi de piatră.

Eu am văzut cum ochii lor piereau în ceață,
Eu am auzit ultimul lor strigăt,
Eu am văzut cum se nălța fumul,
Am auzit cum se închideau ușile,
Fumul era ultimul lor cuvânt,
Ultimul sărut, o literă,
Un semn pe un cer de lut.

Poți cere lumii iubire?
Poți cere orice,
Iubirea se-mparte
În iubiri mai mici, tot mai mici,
Până ce te trezești în palmă
Cu un dram de ură,
O scuturi, nu scapi de ea,
Iartă-mă, Doamne.

2.  Adio sau la revedere

Erau doi prieteni,
Unul Adio, altul Larevedere,
Făceam cu ei schimb de piepteni,
Lafkadio, zicea unul,
Belvedere, altul,
și-ndată se relua discuția,
la cuțite și la pahare,
după naufragiu apăreau  broscuțele,
dar domina un lup de mare.
Ce este prostia asta?
Întreba unul cu barba deasă,
 Părea că-i crește din țeastă, din carne,
Mă prinde febra când știu că-i cu coarne,
Ba are și coadă, te trage și-n țeapă,
Lumea e plină de  bacterii și apă,
Lătratu-n pustiu nu ajută pe nimeni,
Sunt un poem, îmi șoptește  Aldine,
Aldine era comandant  în Sardinia,
În uniformă semăna cu mătușa,
Cea care tușește sub ușă,
Popor ține frâiele-n puternica-ți mână,
Iar mâna e lungă și strâmbă și  brânză.
Fugi, cireadă, strigă Heracles,
Are o mie o sută șperakle, 
Nici o culoare nu va rămâne,
Dacă dau eu cu bomba de lână.
Neșovăind înaintezi și cânți,
Deasupra unei  mări de câlți.
Am scăpat de toate, în copilărie,
Ce spun aici este doar o sclipire
Din memoria celui  cu boli  alzheimerice,
Cine- a  văzut cele două Americe?

3. Istoria este uneori ca o barcă

Istoria este uneori ca o barcă
Legănată de ape negre-sângerii,
Cineva ucide, ce găseşte încarcă
Obiecte de cult, ochelari, jucării,
Cineva părăseşte în larg naufragiaţii,
Pe cei ce-şi salvează bunul rămas,
Ultimul coltuc, fărâma de viaţă,
Ziua de azi este doar un popas?
Ne trebuie, oare, o Arcă a lui Noe?
Leviathanul pare un blând caşalot,
Cineva ucide, tăcerea-i dă voie,
Mă aplec şi citesc  Pirkei Avot.

PS. Pikei Avot- Tratatul Părinţilor- parte din Talmud.
        

                                   Boris Marian, Bucureşti, 2012                            


5 comentarii:

  1. Canossa

    Ca regele Henric al Patrulea
    Fac drumul tăcut spre Canossa,
    Acum abia mai zăresc
    Mahmură și aspră, dublura,
    Ce chipuri savante, tușeuri,
    Un eu și un neant deopotrivă,
    Ce n-aș da să aflu-ntrebarea,
    Dar Sfinxul e surd ca un sfincter,
    Găsesc câte-o carte-ntre rafturi,
    O floare uscată foșnește,
    E inima mea greu păstrată,
    Cui să-i vorbesc? Unde este
    Cetatea iertării supreme?
    Mai știm noi ce este tandrețea?
    Mai știm noi ce credem, ce spunem?
    Semețe sunt stâncile goale.
    E frig între munții sălbatici,
    Curios, cât de-adâncă-i uitarea.
    Noi singuri ne facem cărare.
    Iar dincolo arde-o făclie.
    Acolo, acolo-i salvarea.

    BORIS MARIAN

    RăspundețiȘtergere
  2. Trăiască Regele. Erau și mulți țigani
    Făceau scandal și li se dădea drumul.
    Cine știe câți arestați or fi murit
    în subsoluri sau la Malmaison,
    devenit ulterior sediul
    Institutului de Priectări Chimice.


    1954-1959. Mă mut la liceul „ Nicolae Bălcescu”.
    Acum a căpătat vechea denumire- Sf. Sava.
    Am avut colegi, unii audevenit persoane
    Cunoscute.
    Doi profesori m-au bătut în curte,
    într-o seară, pentru că i-am lovit cu mingea
    De fotbal. M-au umplut de sânge.
    S-a făcut anchetă. A durat două luni,
    Eu eram „bătutul”, am scris
    Vreo zece declarații, doar
    Schimb ceva, dar memoria
    îmi funcționa. Profesorii au fost
    Eliminați din învățământ.
    Eram îndrăgostit de profesoara de limba germană. .
    O dragoste pe care profesoara a sesizat-o,
    Mă exploata scoțându-mă la tablă
    Să scriu cuvinte noi. Eu le învățam dinainte,
    . Le știam, colegii mă urau că scriam repede
    și ștergeam. Fiind mic de statură, la vremea aceea,
    Mă răzbunam pentru umilințele de la ora de sport,
    Unde cei mai buni erau ,leneșii clasei.
    în liceu îmi plăceau Eminescu, Bacovia, Arghezi,
    Beniuc, dar „ Mărul de lângă drum” mi-a inspirat
    O parodie răutăcioasă. I-am trmis-o, evident
    Nu mi-a răspuns. I-am scris și lui Petru Dumitriu,
    Nu a trecut mult și omul a „fugit”.
    Ai avut mână bună, mi-a spus un coleg.
    Despre Blaga, Ion Barbu, nici un cuvânt.
    Trimiterile profesorului de română la articolele
    Din „Contemporanul”, „Gazeta literară” erau
    O corvoadă. Dar îmi plcea ce scriau G. Călinescu,
    Tudor Vianu, ș.a.


    1960. A murit tata. Nu am plâns,
    dar nu l-am uitat. A fost unul dintre
    oamenii căruia nu am să-i reproșez
    niciodată ideile comuniste, deși era fiu de negustor.


    1961- Plec la Moscova ca student bursier.
    La ministerul lor de învățământ mă întreabă
    De ce am venit și unde vreau să studiez.
    Puteam să spun – la literatură, dar mi-a fost teamă,
    eram trimis de Politehnica din București.

    Stalin este scos din Mauzoleu.
    Rușii sunt supărați. dar Hrușciov
    Este încă popular.
    Am călătorit mult, desigur,
    cu aprobarea Oficiului pentru străini.
    Nordul cu nopțile albe,
    sudul cu munții Caucaz, Crimeea.
    O dată ne-am abătut de la traseul aprobat
    ( eram cu un coleg din Ungaria)
    și ne-au umflat, adică ne-au luat pe sus
    doi băieți de la KGB. în civil.
    Ne-au pus să scriem câte o declarație,
    Ne-au dat țigări proaste și ne-au spus
    Să ne întoarcem în patriile noastre.


    1964. Adunare cu studenții români
    Din diverse țări. Vorbesc Iliescu, Patilineț.
    împotriva sovieticilor. Mă trezesc și spun
    Că m-a persecutat KGB-ul.
    Mi se face rușine, abia după aceea.


    1965. Revin în țară. Sunt inginer.
    Vai de capul meu.

    Login



    Nickname

    Parola



    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.



    Linkuri inrudite

    · Mai mult despre Limba dulce
    · Stire de asymetria


    Cea mai citita aparitie despre Limba dulce:
    Valeria Sitaru. Str. Biserica Enei




    Aprecierea articolului


    Scor mediu: 0
    Voturi: 0



    Votati pentru acest articol:

    Excelent
    Foarte bun
    Bun
    Obisnuit
    Slab






    Optiuni


    Pagina printabila Pagina printabila











    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    Gentoo Linux Blog | Free Soft Seo
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.35 Seconds

    RăspundețiȘtergere
  3. Iubirea e de genul feminin

    Vom restaura femininul,
    El este fără limite,
    Este un vis absolut, etern, intern, plenar,
    Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege, oare?
    Vorbește-mi, când vei vorbi?
    Se poate reinventa propria viață?
    Lăsați dorințele să vină la mine.
    Misterul nu este decât o haină.
    Pot eu să te reneg? Pot eu, oare?
    Întâlnirea cu imprevizibilul, știi ce este?
    Poezia este un detector de mistere.
    Dragostea – fluture, frunză, munte de cremene, nor.
    Îți trăiesc frumusețea, nu uita, sunt aici, acum, ca secunda.
    Sunt califul deghizat în cerșetor. Mă recunoști?
    BORIS MARIAN

    RăspundețiȘtergere
  4. Exiști

    Exiști în privirea mea,
    În afara privirii mele,
    O mână invizibilă- gândul,
    Nimic nu este departe,
    m-ai primit în grădina secretă a sufletului,
    nu te temi, asta îmi dă forță,
    exiști cum există natura, astrele,
    sunt raza de neoprit a iubirii.
    Prizonierii aceluiași duh fără margini,
    Un cristal de rubin ne cuprinde ființele,
    Privesc uimit sfârcul sânilor, ei mă privesc miopi,
    Noaptea devine privighetoare.
    Nici un foc nu ne mistuie, nici un foc nu se stinge,
    Orice simți, orice spui se preface-n statui minunate.
    Doar ele vorbesc. Ne trăim doar tăcerea.
    BORIS MARIAN

    RăspundețiȘtergere


  5. Balada cazară

    Trăim , nu simțim sub picioare pământul,

    Toți se laudă și toți cad pe brânci de un chin,

    Cum să facă palate din lut frământându-l,

    Ce frumos era, Doamne, să fii doar copil.

    Cazarii, cazarii, poeți mândri, liberi,

    Nu se tem de Damocles, de suspendări,

    Ei își iubesc femeile, tineri

    Cazarii rămân din zări până-n zări.

    Au fost în Read land, în Deadland, antagonici,

    Au luptat în Blacklandul uneori alb,

    În Flowland, în atâtea cnezate de gnomici,

    Cazarii nu s-au predat, n-au fost slabi.

    Cine câștigă și cine pierde?

    Cel din trufie sau cel cu talent?

    Cel care-ngheață de teamă sau fierbe

    De nerăbdarea de-a fi Timurlenk?

    Cazarul iubește prietenia,

    El nu trișează, nu face pariu,

    El își iubește și graiul și glia,

    Cazarul din mine, cel care scriu.

    BORIS MARIAN











    RăspundețiȘtergere