leana bădălana

prima dată

am văzut o puţă de femeie

în păcala făgețelului
pe valea vezii la deal dincoace de piteşti
eram mic
abia ajungeam la gaura cheii

ţin minte
toţi copiii din sat ieşeam buluc la poartă
de câteva ori pe an
mai ales iarna
când leana umplea goală toată uliţa

linie şi punct deopotrivă
cerc de abanos cu marginile ruginite
sălta între buric şi cărare o stea neagră

umedă

mică
sub un pântec lăptos pe un cer fără soare

era iarnă
leana bădălana frumoasa nebună din capu' satului
cânta şi juca în pielea goală pe uliţă

mergea aşa

oarecum în zig-zag

alergând prin zăpadă
de o parte şi de alta a drumului troienit
ca o pasăre de foc deasupra vederii
iar în urmă agale

cu un cojoc în mână venea biata florica săraca

ştia…

leana nu trecea niciodată de troiţa satului
acolo

se aşeza ușor în genunchi

se ruga îndelung și se închina

după care se ridica liniştită
şi pornea la pas cu cojocul pe umeri spre casă

când au venit tovarăşii
să iscălească pentru livadă şi păduricea de plopi
era după Crăciun

spre Anul Nou
mărin şi florica tocmai tăiaseră porcul
au scos pe masă

creştineşte
murăturile ţuica vinul şi carne prăjită
dar nu au semnat

acela a fost începutul
pe mărin şi florica i-au bătut măr

toată noaptea
i-au legat fedeleş jos la talpa casei în beci
şi pe rând
toţi

beţi turtă
au prins-o pe leana

florica

i-a îngrijit cum a ştiut ea mai bine
nea mărin a zăcut o vreme la pat şi a murit repede
în primăvară
leana bădălana nu a mai vorbit de-atunci cu nimeni
a început uşor-uşor

să cânte!..