Se afișează postările cu eticheta dor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dor. Afișați toate postările

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

starea fiilor de mamă



mama mea
mămica mea dragă
care pe mine mie m-a născut
este şi mama voastră şi nimeni nu ştie
am tot încercat uneori să vă spun
am strigat am cântat am jelit
am tăcut îndelung
dar N I M I C

am tot scris
uneori am tot şters
nu am reuşit pe deplin

fiul ei a crescut
a devenit bărbat undeva în lume 

departe
într-un alt fel de sat 

vertical 
de piatră de sticlă și de beton armat
cu femeie casă şi copii
scrie versuri proză poezii şi alte lucruri pentru unii ciudate
de care mama lui care l-a născut era tare mândră

despre mama mea
ca despre mama voastră
aş fi vrut să scriu un rând 

acolo
ceva o vorbă frumoasă
să ştiţi şi voi cât de mult am iubit-o
dar nu am avut cuvintele potrivite niciodată

mama mea

mămica mea dragă
care pe mine mie m-a născut
pe care eu fiul ei am iubit-o enorm
aşa cum
şi voi iubiţi mamele voastre şi nu spuneţi nimănui
mama mea care m-a născut
într-o zi 

într-o primăvară frumoasă
a murit
a urcat la cer singură şi m-a lăsat aici pe pământ

iartă-mă
mamă a mea care m-ai născut
că iubirea mea pentru tine
nu a încăput în toată 
viaţa
că iubirea mea pentru tine nu a încăput în toată 

moartea
nu a încăput nici chiar în cuvinte potrivite pe hârtie
deşi am scris despre toate femeile pe care le-am iubit

scriu
astăzi
târziu acum

aceste câteva rânduri
pentru mama mea şi mamele voastre
ca despre iubitele noastre celeste
ca despre muierile noastre amantele noastre eterne
în care toţi bărbaţii din lumea asta îşi caută cu înfrigurare mama

mamă a mea
care m-ai născut
îngerul meu din cer fără nume
te iubesc până dincolo de mormânt
viaţa
dragostea mea
frumoasa mea durere
nicio femeie din lumea asta nu te poate pe tine ţie reda!

joi, 26 ianuarie 2017

veta




pe uliţă vorbele circulă şi devin literă de lege
citeşte omul curios pe sub mână
şi dă mai departe

veta
de când se ştie era curva satului
chiloţii ei roz-bonbon mari uriaşi cu franjuri aurii şi mânecuţe
se prăjeau zile-ntregi pe culmea borţoasă
întinşi la soare
în bătătură

copii
ne întorceam uneori alene de la şcoală
ziua în amiaza mare prin faţa casei
şi neavând ce face (se vedea bine treaba)
ne beleam îndelung printre ostreţe
direct în ogradă

glumind şi râzând făceam haz de necaz
(ziceam aşa mi mult între noi între noi
precum bulă)
că iar a lipsit veta azi de la şcoală
şi arătam cu degetu’ chiloţii cu pricina
răstigniţi
acolo
pe sârma
veta
de fel
era demult femeie
coaptă la trup şi fără multă carte
mândră însă cam durdulie
cu sânii mari grei lăsaţi în brazde mănoase peste burta rotundă
fundul lat aşezat în târna plină şi cracii groşi noduroşi
crescuţi direct din gât şi plini de varice
făcea cu toate acestea deliciul flăcăilor neduşi de multe ori la biserică şi a bărbaţilor uitaţi în faţa paharelor goale

în rest
veta
ca orice muiere singură
făcea noaptea mare şi lampa mică
muncea se ruga mergea la horă nunţi sau parastase
dar femeile
cum sunt ele rele de gură şi cărpănoase
din curvă
n-au scos-o!..

miercuri, 4 ianuarie 2017

buchetul inocenței




mulţi
au văzut şi auzit gârla vezii
dar pe malul ei puţini au şezut

mijeau tuleiele în draci
floare ascunsă
ghiocul
creştea uimit sub cele patru colţuri
pe oala întinsă mustaţa subţire lua foc
venise timpul acela

cu un buchet
deveneai bărbat
iar flăcăii începuseră să afle secretul

ilinca lu’ mutu’
jos
în vale
la rotoaica sub pădure
avea leacul

singură
frumoasă
de cădeau stelele pe spate
în urma ei noapte de noapte
iar fetele mari aveau somnul muncit
când
sub pădure la ilinca
dimineaţa
lampa mică prindea în floare zorile despletite

încă verde
mură coaptă
blestem şi ocară
duceau muierile vorbe grele prin sat
toţi bărbaţii o doriseră de nevastă
dar nu îndrăzniseră
acum
îndrăznea ea

cu un buchet de flori de câmp proaspete
deveneai bărbat
numai flăcău să fii
cu aţa întreagă (aşa îşi jurase ilinca)
treceai dincolo
fericit
pe malul celălalt
şi o ţineai minte toată viaţa!

miercuri, 28 decembrie 2016

leana bădălana




prima dată
am văzut o puţă de femeie
în păcala făgețelului
pe valea vezii la deal dincoace de piteşti
eram mic
abia ajungeam la gaura cheii

ţin minte
toţi copiii din sat ieşeam buluc la poartă
de câteva ori pe an
mai ales iarna
când leana umplea goală toată uliţa

linie şi punct deopotrivă
cerc de abanos cu marginile ruginite
sălta între buric şi cărare o stea neagră
umedă
mică
sub un pântec lăptos pe un cer fără soare

era iarnă
leana bădălana frumoasa nebună din capu' satului
cânta şi juca în pielea goală pe uliţă

mergea aşa
oarecum în zig-zag
alergând prin zăpadă
de o parte şi de alta a drumului troienit
ca o pasăre de foc deasupra vederii
iar în urmă agale
cu un cojoc în mână venea biata florica săraca

ştia…

leana nu trecea niciodată de troiţa satului
acolo
se aşeza ușor în genunchi
se ruga îndelung și se închina
după care se ridica liniştită
şi pornea la pas cu cojocul pe umeri spre casă

când au venit tovarăşii
să iscălească pentru livadă şi păduricea de plopi
era după Crăciun
spre Anul Nou
mărin şi florica tocmai tăiaseră porcul
au scos pe masă
creştineşte
murăturile ţuica vinul şi carne prăjită
dar nu au semnat

acela a fost începutul
pe mărin şi florica i-au bătut măr
toată noaptea
i-au legat fedeleş jos la talpa casei în beci
şi pe rând
toţi
beţi turtă
au prins-o pe leana

florica
i-a îngrijit cum a ştiut ea mai bine
nea mărin a zăcut o vreme la pat şi a murit repede
în primăvară
leana bădălana nu a mai vorbit de-atunci cu nimeni
a început uşor-uşor
să cânte!..