starea fiilor de mamă

mama mea
mămica mea dragă

care pe mine mie m-a născut
este şi mama voastră şi nimeni nu ştie
am tot încercat uneori să vă spun
am strigat am cântat am jelit
am tăcut îndelung
dar N I M I C

am tot scris
uneori am tot şters
nu am reuşit pe deplin

fiul ei a crescut
a devenit bărbat undeva în lume 
departe
într-un alt fel de sat 
vertical 
de piatră de sticlă și de beton armat

cu femeie casă şi copii
scrie versuri proză poezii şi alte lucruri pentru unii ciudate
de care mama lui care l-a născut era tare mândră

despre mama mea
ca despre mama voastră
aş fi vrut să scriu un rând 
acolo

ceva o vorbă frumoasă
să ştiţi şi voi cât de mult am iubit-o
dar nu am avut cuvintele potrivite niciodată

mama mea
mămica mea dragă
care pe mine mie m-a născut
pe care eu fiul ei am iubit-o enorm
aşa cum şi voi iubiţi mamele voastre şi nu spuneţi nimănui
mama mea care m-a născut
într-o zi 
într-o primăvară frumoasă
a murit
a urcat la cer singură şi m-a lăsat aici pe pământ

iartă-mă
mamă a mea care m-ai născut
că iubirea mea pentru tine

nu a încăput în toată 
viaţa
că iubirea mea pentru tine nu a încăput în toată 
moartea
nu a încăput nici chiar în cuvinte potrivite pe hârtie
deşi am scris despre toate femeile pe care le-am iubit

scriu
astăzi
târziu acum
aceste câteva rânduri
pentru mama mea şi mamele voastre
ca despre iubitele noastre celeste
ca despre muierile noastre amantele noastre eterne
în care toţi bărbaţii din lumea asta îşi caută cu înfrigurare mama

mamă a mea
care m-ai născut
îngerul meu din cer fără nume
te iubesc până dincolo de mormânt

viaţa
dragostea mea
frumoasa mea durere
nicio femeie din lumea asta nu te poate pe tine ţie reda!

veta

pe uliţă vorbele circulă şi devin literă de lege
citeşte omul curios pe sub mână
şi dă mai departe

veta
de când se ştie era curva satului
chiloţii ei roz-bonbon mari uriaşi cu franjuri aurii şi mânecuţe
se prăjeau zile-ntregi pe culmea borţoasă
întinşi la soare
în bătătură

copii
ne întorceam uneori alene de la şcoală
ziua în amiaza mare prin faţa casei
şi neavând ce face (se vedea bine treaba)
ne beleam îndelung printre ostreţe
direct în ogradă

glumind şi râzând făceam haz de necaz
(ziceam aşa mi mult între noi între noi
precum bulă)
că iar a lipsit veta azi de la şcoală
şi arătam cu degetu’ chiloţii cu pricina
răstigniţi
acolo
pe sârma
veta
de fel
era demult femeie
coaptă la trup şi fără multă carte
mândră însă cam durdulie
cu sânii mari grei lăsaţi în brazde mănoase peste burta rotundă
fundul lat aşezat în târna plină şi cracii groşi noduroşi
crescuţi direct din gât şi plini de varice
făcea cu toate acestea deliciul flăcăilor neduşi de multe ori la biserică şi a bărbaţilor uitaţi în faţa paharelor goale

în rest
veta
ca orice muiere singură
făcea noaptea mare şi lampa mică
muncea se ruga mergea la horă nunţi sau parastase
dar femeile
cum sunt ele rele de gură şi cărpănoase
din curvă

n-au scos-o!..

buchetul inocenței

mulţi
au văzut şi auzit gârla vezii
dar pe malul ei puţini au şezut

mijeau tuleiele în draci

floare ascunsă

ghiocul

creştea uimit sub cele patru colţuri

pe oala întinsă mustaţa subţire lua foc

venise timpul acela

cu un buchet

deveneai bărbat

iar flăcăii începuseră să afle secretul

ilinca lu’ mutu’

jos

în vale

la rotoaica sub pădure

avea leacul

singură

frumoasă

de cădeau stelele pe spate

în urma ei noapte de noapte

iar fetele mari aveau somnul muncit

când

sub pădure la ilinca

dimineaţa

lampa mică prindea în floare zorile despletite

încă verde

mură coaptă

blestem şi ocară

duceau muierile vorbe grele prin sat

toţi bărbaţii o doriseră de nevastă

dar nu îndrăzniseră

acum

îndrăznea ea

cu un buchet de flori de câmp proaspete

deveneai bărbat

numai flăcău să fii

cu aţa întreagă (aşa îşi jurase ilinca)

treceai dincolo

fericit

pe malul celălalt

şi o ţineai minte toată viaţa!

leana bădălana

prima dată

am văzut o puţă de femeie

în păcala făgețelului
pe valea vezii la deal dincoace de piteşti
eram mic
abia ajungeam la gaura cheii

ţin minte
toţi copiii din sat ieşeam buluc la poartă
de câteva ori pe an
mai ales iarna
când leana umplea goală toată uliţa

linie şi punct deopotrivă
cerc de abanos cu marginile ruginite
sălta între buric şi cărare o stea neagră

umedă

mică
sub un pântec lăptos pe un cer fără soare

era iarnă
leana bădălana frumoasa nebună din capu' satului
cânta şi juca în pielea goală pe uliţă

mergea aşa

oarecum în zig-zag

alergând prin zăpadă
de o parte şi de alta a drumului troienit
ca o pasăre de foc deasupra vederii
iar în urmă agale

cu un cojoc în mână venea biata florica săraca

ştia…

leana nu trecea niciodată de troiţa satului
acolo

se aşeza ușor în genunchi

se ruga îndelung și se închina

după care se ridica liniştită
şi pornea la pas cu cojocul pe umeri spre casă

când au venit tovarăşii
să iscălească pentru livadă şi păduricea de plopi
era după Crăciun

spre Anul Nou
mărin şi florica tocmai tăiaseră porcul
au scos pe masă

creştineşte
murăturile ţuica vinul şi carne prăjită
dar nu au semnat

acela a fost începutul
pe mărin şi florica i-au bătut măr

toată noaptea
i-au legat fedeleş jos la talpa casei în beci
şi pe rând
toţi

beţi turtă
au prins-o pe leana

florica

i-a îngrijit cum a ştiut ea mai bine
nea mărin a zăcut o vreme la pat şi a murit repede
în primăvară
leana bădălana nu a mai vorbit de-atunci cu nimeni
a început uşor-uşor

să cânte!..