soldatul UM 01833

merg

memoria lasă urme şi ele vorbesc

de la capătul străzii în bocanci şi chipiu

peste veston centura lată cu stema republicii populare

numai dunga pantalonilor sclipeşte în zare dogoritor

şi nimeni nu vede

toţi

întorc grăbiţi gaura unor chei pierdute în yala blocată

chiar dacă tu uneori printre stele ai făcut dovada

pe umeri locul acela a rămas mereu gol

sunt un număr

ca şi voi

un soldat

UM 01833 deveselu

întru-un oraşel plin de soldaţi şi femei singure

urc singur de la gară la teatru

traversez spaţiul comun

cobor apoi în centru pe o stradă cu nume bizar

libertăţii undeva pe lângă o puşcărie nouă frumoasă

intru în ceva larg din care uneori mă trezesc

caracal mon amour

oraşul celor şapte minuni contemporane

apus de secolul XX şi ceva

duminica în permisie primăvara

stau singur la o masă

beau singur

fumez singur în parcul municipal

e soare linişte cald

petalele cerului ning de-atâta floare

şi ea nu ştie nimic

trece singură pe alee

ca o roata dinţată în flăcări

cu soldurile mici rotunde şi sânii ridicaţi

mestecă trupul scobit în aerul verde felină

o doamne

cât este de frumoasă

dar mai ales cât este de singură

că dintr-odată ochiul meu se deprinde de mine

trece dincolo pe alee brazdă a unui plug verde

ară cu toate mâinile sămânţa unei clipe eterne

mă las pradă ogorului tânăr

şi mai beau o halbă rece de bere

dincolo de caracal

la deveselu

pe malul stâng al oltului peste lizieră

avioanele zboară mereu la joasă înălţime

pluguri cu roate dinţate pe alee primăvara în parc

dar ce-o fi făcând oare femeia aceea singură cu ogorul ei tânăr

că tare rod de primăveri avea

          de atunci în toate duminicile sunt un soldat în permisie!

starea fiilor de mamă

mama mea
mămica mea dragă

care pe mine mie m-a născut
este şi mama voastră şi nimeni nu ştie
am tot încercat uneori să vă spun
am strigat am cântat am jelit
am tăcut îndelung
dar N I M I C

am tot scris
uneori am tot şters
nu am reuşit pe deplin

fiul ei a crescut
a devenit bărbat undeva în lume 
departe
într-un alt fel de sat 
vertical 
de piatră de sticlă și de beton armat

cu femeie casă şi copii
scrie versuri proză poezii şi alte lucruri pentru unii ciudate
de care mama lui care l-a născut era tare mândră

despre mama mea
ca despre mama voastră
aş fi vrut să scriu un rând 
acolo

ceva o vorbă frumoasă
să ştiţi şi voi cât de mult am iubit-o
dar nu am avut cuvintele potrivite niciodată

mama mea
mămica mea dragă
care pe mine mie m-a născut
pe care eu fiul ei am iubit-o enorm
aşa cum şi voi iubiţi mamele voastre şi nu spuneţi nimănui
mama mea care m-a născut
într-o zi 
într-o primăvară frumoasă
a murit
a urcat la cer singură şi m-a lăsat aici pe pământ

iartă-mă
mamă a mea care m-ai născut
că iubirea mea pentru tine

nu a încăput în toată 
viaţa
că iubirea mea pentru tine nu a încăput în toată 
moartea
nu a încăput nici chiar în cuvinte potrivite pe hârtie
deşi am scris despre toate femeile pe care le-am iubit

scriu
astăzi
târziu acum
aceste câteva rânduri
pentru mama mea şi mamele voastre
ca despre iubitele noastre celeste
ca despre muierile noastre amantele noastre eterne
în care toţi bărbaţii din lumea asta îşi caută cu înfrigurare mama

mamă a mea
care m-ai născut
îngerul meu din cer fără nume
te iubesc până dincolo de mormânt

viaţa
dragostea mea
frumoasa mea durere
nicio femeie din lumea asta nu te poate pe tine ţie reda!

veta

pe uliţă vorbele circulă şi devin literă de lege
citeşte omul curios pe sub mână
şi dă mai departe

veta
de când se ştie era curva satului
chiloţii ei roz-bonbon mari uriaşi cu franjuri aurii şi mânecuţe
se prăjeau zile-ntregi pe culmea borţoasă
întinşi la soare
în bătătură

copii
ne întorceam uneori alene de la şcoală
ziua în amiaza mare prin faţa casei
şi neavând ce face (se vedea bine treaba)
ne beleam îndelung printre ostreţe
direct în ogradă

glumind şi râzând făceam haz de necaz
(ziceam aşa mi mult între noi între noi
precum bulă)
că iar a lipsit veta azi de la şcoală
şi arătam cu degetu’ chiloţii cu pricina
răstigniţi
acolo
pe sârma
veta
de fel
era demult femeie
coaptă la trup şi fără multă carte
mândră însă cam durdulie
cu sânii mari grei lăsaţi în brazde mănoase peste burta rotundă
fundul lat aşezat în târna plină şi cracii groşi noduroşi
crescuţi direct din gât şi plini de varice
făcea cu toate acestea deliciul flăcăilor neduşi de multe ori la biserică şi a bărbaţilor uitaţi în faţa paharelor goale

în rest
veta
ca orice muiere singură
făcea noaptea mare şi lampa mică
muncea se ruga mergea la horă nunţi sau parastase
dar femeile
cum sunt ele rele de gură şi cărpănoase
din curvă

n-au scos-o!..