ai vrut să fii femeie

ai vrut să fii femeie doar

o dată

şi-apoi să mori pe-o viaţă liniştită

să aibă fructul floarea înflorită

avută dar

pe când erai tu fată

să uiţi năluci de cai

pe iarba verde

din vremea când creşteau în tine sânii

când tresăreai de blânda rază a lunii

pătrunsă-n casă goală

să te vadă

se stinge-un dor

în camera gălbuie

câd te dezbraci uşor fără sfială

câd toate clipele o clipă cheamă

ce moare lung

uitând de unde vine

și-n veacul ce ne ține de-apururea rămâi

iubita

tuturora

femeia nimănui!

ochiul unei femei singure

azi te privesc 

prin ochii altor femei

care la rândul lor au privit ochiul unei femei singure

şi nu înţeleg veacul secundelor

destrămate

tu femeie mereu

singură 

după naşterea mea

clepsidră în ţărmul unei scoici albastre

stea umedă 

bipedă 

pe valul nisipului  

în apele clare

frumoasa  mea 

iubita mea nehotărâto

când vii

când pleci

de-același vis furată

ești ca un val de mare înspumat

pe țărm  

rămâne scoica înflorată

și-n larg doar ochiul perlei vinovat

frumoasa mea

iubita mea străino

din port în port şi niciodată-n larg

poate că totuşi eşti o călătoare

ce fericire zborul 

spre catarg

deşi femeie ochiul tău mă doare

văd şi nu înţeleg

înţeleg

şi nu văd

dincoace şi dincolo de pleoape

un râu imens care curge invers spre vărsare

eu pe un mal tu pe celalalt mal şezând înfăşuraţi în aripi!

gestul alcătuirii repetate sau ochiul pietrei

sunt

steaua ce se-aprinde în cădere

urcând în timpul unei alte stele

sunt

ţipătul fecioarelor în noapte

când de femeie noaptea le desparte

sunt

strigătul zăpezilor în iarnă

când primăvara-i urs ce hibernează

sunt

bocetul vădanelor în sat

atunci când moare tânăr un bărbat

sunt

mânzul zilei fără şa şi frâu

sunt ochiul pietrei lăcrimând în râu!